Antrenorul formaţiei clujene, croatul Niksa Bavcevic s-a declarat mulţumit de prestaţia formaţiei sale după victoria obţinută în faţa CSM Oradea, scor 75-64, care a calificat echipa de pe Someş în final Four-ul Cupei României.

"Am reacţionat bine în momentele cheie, cred că a fost cel mai bun meci al nostru din acest sezon. Merităm cu prisosinţă victoria, am dominat la recuperări, am avut o mulţime de pase decisive, jocul a mers bine. Vreau să le mulţumesc fanilor, sala a fost superbă, dar doresc să le mulţumesc şi suporterilor de la Oradea care şi-au însoţit echipa la acest meci. În această seară am avut parte de o atmosferă excelentă pentru baschet. Cheia jocului a fost apărarea noastră, am ţinut liderul la zi al campionatului la 61 de puncte marcate. Trebuie felicitaţi băieţii, am pregătit acest meci foarte punctual şi totul a fost bine. Am avut o mică criză în joc când Djapa a fost pe bancă, însă în restul timpului am fost la conducerea meciului. Suntem mulţumiţi, mai ales în privinţa determinării jucătorilor. Să nu uităm că şi Djapa nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică, încă nu este familiar cu sistemele noastre de joc" - a precizat antrenorul lui "U" Mobitelco la conferinţa de presă de după meci. Referitor la şansele echipei de sub Feleac la cucerirea trofeului, Bacvevic a precizat că sunt patru echipe în Final Four şi în mod logic, fiecare dintre participante are 25% şanse de a câştiga trofeul. "Toate celelalte echipe care s-au calificat sunt foarte puternice, ceea ce ne arată din nou valoarea ligii româneşti de baschet" - a subliniat antrenorul croat.

"Azi nu a mers nimic pentru noi"

Tehnicianul echipei CSM Oradea, Cristian Achim, a recunoscut superioritatea adversarului în actul secund al sferturilor de finală a Cupei României. "Au fost o echipă mai bună decât noi. Se pare că sărbătorile au trecut mai uşor peste jucătorii lor decât peste ai noştri. N-a mers apărarea, n-a mers atacul, sincer azi nu a mers nimic pentru noi, din păcate. Am marcat extrem de puţin, 24 de puncte în prima repriză. Când marcăm în acest fel este foarte puţin probabil să putem câştiga vreun meci" - a spus Achim, al cărui nume a fost scandat minute întregi de către suporterii orădeni la finalul jocului. Aflat într-un colţ al sălii Horia Demian, pentru a răspunde întrebărilor puse de ziariştii prezenţi la meci, antrenorul CSM-ului s-a întors o clipă spre fanii orădeni care i-au scandat numele, mulţumindu-le acestora pentru susţinere. Referitor la perioada care urmează, Cristian Achim a precizat că echipa sa va lupta în continuare în campionat. "Nu este nicio dramă. Am ieşit din Cupa României, dar vom continua să ne pregătim şi ne vom putea concentra mai mult pe meciurile din Liga Naţională" - a susţinut antrenorul orădenilor care a dat dovadă de fair-play, urând mult succes clujenilor în semifinalele competiţiei KO.