Peste două sute de mesaje emoționante, de încurajare și suport pentru victimele violenței domestice au fost primite de polițiștii de prevenire bihoreni de la comunitatea locală, implicată într-un concurs de mesaje, eseuri și desene preventive.

În contextul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată, anual, la 25 noiembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, împreună cu reprezentanții Fundației „Lampas”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, în colaborare cu Fundaţia „People to People”, au lansat un concurs de mesaje de încurajare și susținere pentru victimele violenței domestice „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”, derulat în cadrul proiectului cu același nume.

Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni au invitat comunitatea locală să transmită mesaje de susținere pentru victimile violenței domestice, sub forma unor esee, desene sau înregistrări video. Scopul acestor mesaje este acela de a atrage atenția asupra diferitelor forme de violență cu care se confruntă comunitatea locală, subliniind că violența este o încălcare a drepturilor omului. În perioada avută la dispoziție pentru crearea mesajelor, peste două sute de membri ai comunității locale, persoane care au trăit experiența dureroasă și traumatizantă de victimă, poeți, profesori, copii și simpli cetățeni care au dorit să își transmită gândurile de încurajare victimelor au transmis polițiștilor de prevenire bihoreni mesaje emoționante, calde, pline de conținut, prin care au ilustrat, cu ajutorul cuvintelor, al imaginilor și al culorilor, suportul necondiționat pentru victime, gesturi aparent mărunte, dar esențiale pentru ca femeile victime ale violenței domestice să înțeleagă că nu sunt singure, că pot și trebuie să ceară ajutor pentru a ieși din astfel de situații, pentru a le ajuta să depășească momentele critice prin care unele tocmai trec. S-au alăturat demersului polițiștilor de prevenire bihoreni Miorița Săteanu, cetățean de onoare al Municipiului Oradea, poeta Mihaela Dindelegan, scriitoarea Carmen Ifrim Săsărman, profesorul Adrian Mohuț, scriitoarea Adriana Elvira Vancea, poeta Adina Ungur, dar și elevi de la Liceul de Arte Oradea, coordonați de profesoarele Carmen Bodiu, Nada Panait și Maria David, elevii de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Beiuș, coordonați de profesoara Elena Ojică, elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu”, coordonați de profesoarele Daniela Sopota și Ramona Tătar, de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, coordonați de profesoarele Pintea Adriana, Anamaria Ţirban și Andreana Brândaș, elevii Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei, coordonați de profesoarele Luminița Andru și Carmen Ifrim Săsărman, de la Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău, elevii Școlii Gimnaziale nr.1 Hidișelu de Sus, coordonați de profesoara Anca Călinescu, de la Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” din Oradea, coordonați de profesoarele Simona Bocsan si Carmen Băliban, elevii Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” și de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Oradea, coordonați de profesoara Violeta Jahaleanu, copiii de la Palatul Copiilor Oradea, coordonați de profesoara Otilia Bejan, elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea, coordonați de profesoarele Emilia Dărăbănean și Chiper Daniela, P.A., elevă a Liceului Teoretic „Lucian Blaga” Oradea, elevii Școlii Gimnaziale Husasău de Tinca, coordonați de prefesoara Geta Szabo, elevii Liceului Tehnologic nr.1 Valea lui Mihai, coordonați de profesorul Gergely Tamás, cei ai Colegiului Național „Iosif Vulcan Oradea”, coordonați de profesoara Rodica Panti și cei ai Liceului Tehnologic nr.1 Şuncuiuş, coordonator Bogdana Haragoş, dar și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea. Mesajele primite de polițiști vor fi folosite la editarea unor materiale informativ-preventive, realizate sub forma unor ghiduri pentru victime și specialiști, care să ajute la înțelegerea fenomenului și identificarea timpurie a semnelor care indică o relație abuzivă, pentru ca victimele să își cunoască drepturile și unde pot cere ajutor. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor realiza, în perioada următoare, o expoziție cu mesajele preventive primite în cadrul acestui concurs. Totodată, acestea vor fi postate pe blogul polițiștilor de prevenire bihoreni https://sigurantabihorenilor.blogspot.com/ și pe paginile de social media ale campaniei.