Acordarea ajutoarelor alimentare provenite din fondurile în cadrul Programului european de ajutorare a persoanelor defavorizate (PEAD) intră în linie dreaptă. Beneficiarii care nu au intrat încă în posesia lor mai au la dispoziţie trei săptămâni.

În vara anului trecut, zeci de mii de kilograme de alimente distribuite în cadrul Programului european de ajutorare a persoanelor defavorizate (PEAD) au ajuns la fosta cantină socială a Primăriei Oradea. Cum termenul de acordare a acestora se apropie de final, angajaţii Administraţiei Social-Comunitare Oradea îi aşteaptă şi pe cei din urmă orădeni să intre în posesia produselor ce li se cuvin. Potrivit directorului adjunct al ASCO, Dănuţ Chereji, din cei 15.620 de orădeni eligibili să primească alimentele 10.773, adică 60%, au ridicat făina de grău, mălaiul, macaroanele şi biscuiţii, în timp ce laptele praf a fost dus acasă de către 5.933 de orădeni, adică 38%, iar zahărul, de către 9.500. "Vom distribui alimentele existente pe stoc până pe 10 februarie, iar după această dată cele rămase vom încerca să le dăm unor categorii de persoane mai defavorizate cum sunt pensionarii cu pensii mici sau persoanele cu handicap", a precizat Dănuţ Chereji. Unei persoane eligibile îi revin 14 kg făină, 7 kg mălai, 3,2 kg paste făinoase, 1,3 kg biscuiţi, 1 kg zahăr şi 1 kg lapte praf. De aceste alimente pot beneficia familiile şi persoanele singure care primesc ajutor social, şomerii indemnizaţi, pensionarii care au venituri sub 400 de lei pe lună, precum şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi. Beneficiarii trebuie să deţină asupra lor buletinul sau cartea de identitate în original, iar în cazul minorilor se cere certificatul de naştere în original, precum şi buletinul ori cartea de identitate a întreţinătorului legal. Alimentele se pot ridica de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, de la fosta cantină a Primăriei Oradea, pe str. Primăriei.