Tinerii voluntari din Clubul Rotaract au ecologizat păduricea cuprinsă între Oradea și Oșorhei. Acțiunea a venit ca răspuns la provocarea primită de la colegii lor din Cluj-Napoca, provocare ce poartă numele #trashtag.

 

Evenimentul s-a desfășurat în data de 2 aprilie 2019, și a fost organizată de Rotaract Club Oradea. „Scopul acțiunii a fost de a curăța păduricea cuprinsă între Oradea și Oșorhei, și de a fi, prin puterea propriului exemplu, o inspirație pentru comunitate. La acțiune au participat membrii clubului, aproximativ zece persoane, cu vârste între 25-30 ani”, ne-a declarat Delia Marian, membru Rotaract Club Oradea.

Materialele necesare - mănuși, saci menajeri - au fost aduse personal de către fiecare participant la acțiune.

Cu această ocazie, clubul își propune să fie un exemplu pentru comunitate și să-i încurajeze pe membrii ei să păstreze curățenia locurilor publice.

„Ne-am simțit foarte bine, fiind obișnuiți cu acțiuni de acest gen. A fost un bun prilej de a servi comunitatea din care facem parte și de a da un exemplu pozitiv. Clubul, pe lângă proiectele caritabile pe care le desfășoară, a mai participat și în trecut atât la acțiuni de ecologizare, cât și la plantări de arbori, evenimente organizate cu același scop, în zona județului Bihor”, a precizat interlocutoarea noastră.Provocarea #TrashtagChallenge lansată pe reţelele de socializare îi împinge pe tineri să cureţe gunoaiele şi apoi să îi provoace şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Zeci de mii de internauţi s-au implicat în această campanie online numită#Trashtag Challenge. Internauţii au curăţat până acum plaje, parcuri sau drumuri pline de gunoaie şi, pe lângă faptul că şi-au promovat imaginile online, au încercat în acelaşi timp să crească gradul de conştientizare asupra cantităţii de gunoi pe care îl producem.

Provocarea #Trashtag a fost creată în 2015 de compania UCO Gear ca parte a unei campanii de protejare a zonelor sălbatice. Dar o postare făcută săptămânile trecute pe Facebook şi care se adresa adolescenţilor a retrezit la viaţă hashtagul vechi de aproape patru ani. Numai pe Instagram, au fost peste 35.000 de posturi cu hashtag trashtag (n.r. trash - gunoi, tag – etichetare) şi variaţii ale acesteia.