Luni, a început "Săptămâna tinerilor voluntari" în cadrul proiectului Habitat Romanes, derulat în Oradea, unde 500 de voluntari, alături de familiile beneficiare, vor construi 10 locuinţe.

Habitat pentru Umanitate Beiuş, în parteneriat cu ASCO, a dat startul săptămâna trecută proiectului Habitat Romanes ce constă în construirea a 10 locuinţe cu ajutorul voluntarilor pentru familiile nevoiaşe care locuiesc în condiţii greu de imaginat. Dacă în prima săptămână politicienii au fost cei care au lucrat pe şantier, în această săptămână, sunt aşteptaţi tinerii să pună mâna pe uneltele de lucru şi să muncească alături de familiile sărace. "Am dorit să organizăm o săptămână în care tinerii să facă ceva util. Dorim să le arătăm cât de uşor se poate construi o casă Habitat şi asta pentru că nu peste mult timp vor avea şi ei nevoie de o locuinţă, pe care şi-o vor putea construi cu propriile forţe", a declarat Emil Popa, manager comunicare Habitat pentru Umanitate Beiuş. Habitat pentru Umanitate Beiuş a ajutat până în prezent 130 de familii să locuiască în condiţii decente, multe dintre locuinţele construite fiind ridicate doar de tineri şi elevi. În această săptămână, mai mulţi elevi orădeni şi-au anunţat participarea ca voluntari pe şantier, printre ei numărându-se cei de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi Colegiul Tehnic "Transilvania" din Oradea. Aceştia vor lucra mâine şi la sfârşit de săptămână pe şantier, iar vineri li se vor alătura alţi tineri proveniţi de la orfelinat, care, în prezent, sunt integraţi social cu sprijinul organizaţiei Bunul Samaritean Beiuş. Sâmbătă, încă 20 de tineri de la Fundaţia El Şadai din Oradea vor veni pentru a doua oară pe şantier să ridice pereţii a încă două locuinţe Habitat.