105 școli, ONG-uri și instituții sociale vor primi 1.410 calculatoare recondiționate prin programul Dăm Click pe România”. Dintre acestea, două instituții se află în Bihor.

Asociația „Ateliere fără Frontiere” anunță beneficiarii celei de-a doua ediții din acest an a programului „Dăm Click pe România”. Printre beneficiari se numără 53 de instituții de învățământ, 17 ONG-uri și 35 de întreprinderi sociale, cu un impact estimat asupra a 23.905 elevi, profesori și persoane sprijinite. Dintre acestea, două instituții se află în județul Bihor: Primăria comunei Țețchea și Biblioteca Orășenească Nucet.

Programul „Dăm Click pe România”, susținut de Kaufland România și OMV Petrom, facilitează reducerea inechităților educaționale prin dotarea în fiecare an cu echipamente IT funcționale a grădinițelor, școlilor, liceelor, organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor sociale fără infrastructură digitală adecvată.

Al doilea apel de înscrieri din acest an s-a derulat între 15 septembrie și 5 octombrie, iar toate aplicațiile au fost evaluate în cadrul unui proces de jurizare voluntar, pe baza unei grile unice cu criterii de sustenabilitate, relevanță și impact, fiecare înscriere primind note de la 1 la 10. Jurizarea a fost realizată de echipa programului, parteneri și invitați speciali din mediul educațional și creativ, inclusiv influenceri precum Diana Mihăilă și Robert Diaconeasa (DaddyCool.ro).

„Experiența m-a emoționat și m-a împlinit totodată. Am avut șansa să fiu parte dintr-un proiect ce duce binele acolo unde este mare nevoie de el: în comunități vulnerabile, în centre de plasament, în școli din mediul rural, în unități de învățământ cu profil profesional”, a povestit Diana Mihăilă.

În urma jurizării, 105 organizații din toată țara au fost selectate pentru a primi 1.410 calculatoare recondiționate, care vor ajunge la 23.905 beneficiari.

„Dăm Click pe România există datorită unui lanț de solidaritate: companii care donează echipamente, o echipă care le recondiționează în reDEEE, dar și școli, ONG-uri și instituții sociale care le transformă în lecții și șanse reale. Investiția în educația digitală are un efect multiplicator, iar echitatea în educație începe cu infrastructura. Fiecare calculator recondiționat înseamnă mai multă încredere și instrumente necesare pentru a se adapta timpurilor actuale”, a explicat Cristina Bîcîilă, Director General, Ateliere Fără Frontiere.

Între 2008 și 2025, programul Dăm Click pe România a donat peste 36.000 de calculatoare recondiționate către mai mult de 3.450 de școli, ONG-uri și instituții sociale, oferind acces la tehnologie pentru aproape 600.000 de elevi și profesori și dotând aproximativ 10% dintre instituțiile de învățământ din România.