Fostul cimitir Seleuş este aproape în întregime dezafectat, urmând ca pe suprafaţa acestuia să fie amenajat un parc. În cursul zilei de ieri, zece deţinuţi din cadrul Penitenciarului Oradea desfăşurau activităţi de salubrizare a spaţiului.

Terenul cu o suprafaţă de aproximativ două hectare din inima cartierului Nufărul va fi salubrizat în termen de o săptămână. "Primăria a apelat la Penitenciarul din Oradea pentru a angaja o echipă de 10 deţinuţi care să salubrizeze şi să tundă vegetaţia din fostul cimitir. În momentul de faţă, arborii şi tufişurile au fost tăiate în proporţie de 80%, urmând ca, până la data de 1 iunie, să ridicăm toate deşeurile şi resturile de vegetaţie de aici. Folosim containere de 7 mc capacitate petru a transporta reziduurile la groapa ecologică. Firma RER a ridicat până acum 15 astfel de containere", a declarat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Presă din cadrul PMO. Un singur locatar a ignorat somaţiile trimise de Primărie cu privire la demolarea garajelor din apropierea cimitirului, pentru ridicarea lui existând în prezent autorizaţie, astfel că administraţia locală va recurge la această acţiune săptămâna viitoare. În paralel cu defrişările vegetaţiei sălbatice din cimitir, RAPAS lucrează pentru a exhuma osemintele persoanelor îngropate în Seleuş. "Din cele 110 cereri pe care le-am înregistrat până în prezent am reuşit să exhumăm mai mult de jumătate dintre oseminte. Vom continua să lucrăm, fără a fi influenţaţi de acţiunile Primăriei", a declarat Bimbo Szuhai Tibor, directorul tehnic al RAPAS. Acesta a precizat că, deocamdată, nu s-a stabilit o dată limită pentru depunerea cererilor de exhumare şi că toate rămăşiţele pământeşti, inclusiv cele nerevendicate sau neidentificate vor fi ridicate.