Prostituată lovită şi aruncată din autoturismul clientului
În noaptea zilei de 30 august a.c., un echipaj de jandarmi, în timp ce-şi executa serviciul de patrulare în zona Cartierului Ioşia din municipiul Oradea, a observat în parcarea din faţa ştrandului un autoturism VW de culoare galbenă. Întrucât zona este cunoscută ca fiind des "vizitată" de persoane care întreţin relaţii sexuale contra unor sume de bani, jandarmii s-au deplasat la autoturism. În momentul în care au ajuns în faţa acestuia au observat că în interior se găseau un bărbat împreună cu o femeie care întreţineau relaţii sexuale.
Jandarmii le-au cerut celor doi să coboare din autoturism pentru a le putea stabili identitatea. Bărbatul nu a respectat indicaţiile jandarmilor, a pornit motorul şi a demarat nu înainte însă de a-şi lovi maşina cu partea din spate de un parapet. Imediat, jandarmii au trecut la urmărirea autoturismului. La câţiva metri de la locul staţionării şi în timp ce autoturismul se afla în mers, bărbatul a lovit-o pe femeia care era cu el şi a aruncat-o din maşină. În cădere, aceasta a mai fost lovită de către autoturism la glezna piciorului drept, lovirea provocându-i răni superficiale. În urma verificărilor s-a stabilit numele proprietarului maşinii, iar pe baza fotografiilor de la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, femeia l-a recunoscut. Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din localitatea Sălişte de Vaşcău. Femeia a depus plângere împotriva bărbatului care a aruncat-o din maşină, iar jandarmii i-au întocmit actele premergătoare pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, conform art. 180 alin.1, Cod Penal şi le-au înaintat Inspectoratului de Poliţie Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.