Peste 1400 de cetăţeni străini reţinuţi de poliţiştii de frontieră la graniţele României
Pe sensul de intrare în ţară, cea mai "activă" frontieră este cea cu Ucraina, iar pe cel de ieşire, graniţa cu Ungaria. Anul acesta, poliţiştii de frontieră au luat măsuri faţă de aproximativ 6.500 de străini care s-au prezentat în punctele de control fără a îndeplini condiţiile legale de intrare, respectiv ieşire din România. În perioada 1 ianuarie - 31 iulie a.c., au fost depistaţi 1.435 de cetăţeni străini care au încercat să treaca ilegal graniţa în/din ţara noastră, numărul acestora fiind cu 46% mai mare faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului 2007. Din totalul străinilor reţinuţi, 602 încercau să treacă fraudulos frontiera prin alte locuri decât cele destinate controlului specific, 419 dintre aceştia fiind descoperiţi la intrarea în ţară şi 183 la ieşire. Faţă de perioada similară a anului 2007, cand la "frontiera verde" au fost depistaţi 310 cetăţeni străini, se înregistrează o creştere de aproximativ două ori a constatărilor înregistrate de poliţiştii de frontieră români. În ceea ce priveşte zona de acţiune a migranţilor, frontiera cea mai activă, pe sensul de intrare în ţară, a fost cea cu Ucraina (316 persoane), urmată de Moldova (42 persoane) şi Serbia (30 persoane), iar pentru ieşirea frauduloasă din România, cea mai uzitată a fost graniţa cu Ungaria (144 persoane). În funcţie de ţara de origine, cei mai mulţi străini cărora nu li s-a permis ieşirea din România provin din Moldova (499 persoane), urmaţi de turci (160), ucraineni (44), sârbi (28) şi irakieni (15). În acelaşi context, poliţiştii români de frontieră au descoperit 281 grupuri de migranţi, fiind identificaţi 110 traficanţi şi 1.099 migranţi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.