Pentru copiii romi, prin Fundaţia People to People - Tabără şcolară la Şuncuiuş
După o pauză provocată de pandemie, copii și tineri din comunitatea de romi din Tinca, elevi ai Școlii Creștine Private din Comunitatea de Romi și ai Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” au ocazia, graţie Fundației People to People, să petreacă câteva zile în tabăra școlară Șuncuiuș.
Cadrele didactice ale Școlii ProRoma, program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People, împreună cu voluntarii, au pregătit pentru copii activități sportive, ateliere de creație artistică, programe de dezvoltare personală, jocuri de echipă, drumeții în zonă și la Peștera Unguru Mare.
Pentru o parte dintre aceşti copii aceasta este prima tabără şi prima ocazie pe care o au de a petrece timp în afara comunității.
„Scopul acestei tabere este să se familiarizeze copiii cu medii diferite decât cele de acasă, să-i ajute să fie mai responsabili, să evite pericolele, să aibă mai multă încredere în ei, să se cunoască mai bine sau să se organizeze mai bine”, transmit organizatorii.
„Taberele oferite de Fundația People to People copiilor din comunitatea de romi din Tinca oferă experiențe unice, de neuitat pentru copii și, pentru a obține un loc în tabără, copiii au depus un efort sustenabil dovedind că vor să învețe, că au un comportament frumos, au avut inițiativă sau au avut o prezență foarte bună la școală”, se mai arată în comunicat.
„Pentru acești copii este foarte importantă posibilitatea de a petrece vacanța de vară frumos, cu activități care, într-un fel sau altul, să-i țină conectați cu școala. De aceea, împreună cu colegii, voluntarii și partenerii noștri am pregătit multe activități estivale: programe de învățare a matematicii prin joc, programe de consolidare a scrisului și cititului, programe de dezvoltare personală, excursii, tabere de o zi în curtea școlii, evenimente de joacă”, a spus Daniela Tütös, directoarea Școlii Private Tinca. „Ne dorim și am planificat inclusiv activități în care copiii de la Tinca vor interacționa cu copii din Ucraina stabiliți definitiv, sau temporar, în împrejurimile comunei Tinca. Doar așa putem să contribuim la crearea unor amintiri frumoase pentru copiii mai puțin favorizați”, a mai spus directoarea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.