Mult s-a tot discutat în ultima vreme despre pensii şi pensionari. Totuşi, lucruri interesante ar mai fi de spus, plecând de la justificările superficiale care au fost vehiculate de toate guvernele postdecembriste, cum că nu au de unde să facă rost de bani pentru a mări pensiile, în condiţiile în care întotdeauna s-au găsit bani pentru pretenţiile mereu mai mari ale Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Agenţiilor, diverselor structuri din Comunitatea Naţională de Informaţii, însă nu şi pentru pensionari. Legat de disputele din această vară, aşa cum spunea Octavian Andronic, într-un editorial sugestiv intitulat "Băsescu a pierdut pariul cu pensionarii!", disputele pe această temă au fost receptate la nivelul populaţiei de vârsta a III-a în forma: "Tăriceanu vrea să ne mărească pensiile, dar nu vrea Băsescu", reputatul analist apreciind această dispută ca fiind cel mai important meci pe care-l pierde preşedintele în faţa premierului. Problema protecţiei sociale a celor care au devenit inactivi în câmpul muncii în conformitate cu legislaţia în vigoare (pensionarii) nu poate fi ocolită de niciun program politic viabil. În România "democratică", guvernele de după 1990 au practicat politici agresive de pensionare anticipată. Practic, prin diverse acte normative s-au dispus măsuri punctuale prin care a scăzut vârsta reală de pensionare pentru a se evita creşterea şomajului. Ca atare, totalul forţei de muncă (cea care contribuie la fondul de pensii) a scăzut continuu, pe când numărul celor asistaţi a crescut. Statistic vorbind, înainte de 1989, în România erau înregistraţi de 3-4 ori mai mulţi salariaţi decât pensionari; în anul 1990 erau aproximativ 8,1 milioane salariaţi şi 3,6 milioane pensionari, iar în acest an sunt circa 4,7 milioane salariaţi şi 5,6 milioane pensionari. Din enumerarea de mai sus este vizibilă o nefirească "inversiune de populaţii" (preluând un termen din fizică). Tot statisticile evidenţiază că aproape jumătate din actualii pensionari "de stat" au vechime incompletă de contribuţie. Cu alte cuvinte, neputinţa administraţiei i-a introdus peste rând în faţă la pensionare, deşi nu îndepliniseră stagiul de contribuţie. Cum s-a ajuns de fapt aici? Administraţiile care s-au succedat după 1990, au apreciat că: "Industria românească este un morman de fiare vechi", au început să închidă tot ce nu reuşeau să facă să funcţioneze (mineritul, industria de apărare, metalurgie, construcţii de maşini etc.), dând curs şi unor solicitări nefondate, numai şi numai din dorinţa de a fi pe plac vesticilor (cum ar fi închiderea combinatului "Comtim" - retehnologizat la nivelul de vârf "la zi" al tehnicii mondiale în 1990 şi alte asemenea). A mai fost şi reforma sistemului de apărare impusă de aderarea ţării noastre la NATO, ceea ce a condus la desfiinţarea unui mare număr de unităţi militare, implicit la trecerea în rezervă (pensionare) a cadrelor militare. Din toate acestea s-au născut "pensionarii politici". Sintagma aceasta ne-a fost sugerată de un pensionar - pentru limită de vârstă, cu stagiu complet de cotizare - care încerca să explice de ce, după mai bine de patruzeci de ani de muncă, din care trei sferturi a deţinut şi funcţii de conducere, are o pensie mai mică decât salariul minim pe economie! Respectabilul domn invoca şi câteva cazuri stranii de protecţie socială derivând din cele de mai sus, amintind din cunoştinţele proprii despre pensionari din Oradea cu aproape 1.000 USD pe lună şi care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun (conform legitimaţiilor eliberate de Primăria Oradea, pe perioada mandatului 2004-2008) sau despre un fost comandant de unitate militară, pensionat la 38 de ani, care a primit la pensionare peste 400 de milioane ROL (salarii compensatorii - n.n.), urmând a cumula în continuare pensia (cât o îndemnizaţie de parlamentar) cu salariul de profesor de sport la un liceu. Oricum, anul 2008 va aduce cea mai semnificativă majorare a pensiilor din sistemul public din România. Veşti bune şi pentru pensionarii din Oradea: urmează ca în primăvara anului (electoral) 2008 să se tipărească "ediţia a II-a" a abonamentelor gratuite pentru pensionari valabile pe patru ani. Sau nu?