O nouă ediție a taberei de educație juridică „Legal Academy” - Tineri în vizită la Penitenciar
Penitenciarul Oradea a primit, marți, vizita unui grup format din 30 de elevi și studenți, participanți la cea de-a VIII-a ediție a taberei de educație juridică „Legal Academy”, organizată de Asociația VEDem Just, în parteneriat cu DRUGAS Club și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Tabăra, desfășurată în perioada 19–24 iulie, în județul Bihor, face parte dintr-un program național de educație juridică destinat tinerilor și include întâlniri cu practicieni din domeniul dreptului și justiției, precum și vizite de documentare la instituții reprezentative ale sistemului judiciar. Grupul a fost însoțit de 10 voluntari, printre care s-au aflat Lucian Checheriță, președintele Asociației VEDem Just, și Cristi Danilet, fost judecător și coordonator al programului de educație juridică al asociației.
Pe parcursul vizitei, cu o durată de aproximativ două ore, participanții au avut oportunitatea de a cunoaște în mod direct rolul și misiunea sistemului administrației penitenciare, precum și specificul activității desfășurate în cadrul Penitenciarului Oradea. Au fost prezentate informații privind categoriile de persoane private de libertate custodiate, scopul executării pedepselor privative de libertate și traseul unei persoane private de libertate, de la momentul încarcerării, evaluarea inițială și stabilirea regimului de executare, până la activitățile desfășurate pe durata executării pedepsei și pregătirea pentru liberarea condiționată sau la termen. Discuțiile au vizat și principalele provocări cu care se confruntă sistemul penitenciar, în special fenomenul supraaglomerării, precum și măsurile implementate pentru prevenirea recidivei și facilitarea reintegrării sociale. Totodată, participanților le-au fost prezentate concluzii desprinse din studiile realizate în sistemul penitenciar privind profilul persoanelor recidiviste și principalii factori de risc asociați comportamentului infracțional.
În cadrul prezentării au fost evidențiate și proiectele europene Erasmus+ implementate de Penitenciarul Oradea, subliniindu-se contribuția acestora la dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului, schimbul de bune practici la nivel european și diversificarea programelor destinate reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Au fost prezentate proiectele FLEX-ability, dedicat dezvoltării competențelor personalului în lucrul cu persoane custodiate cu dificultăți de învățare, HOPE, orientat spre promovarea sănătății mintale a persoanelor private de libertate și a personalului, precum și DeStalk, proiect care urmărește dezvoltarea unor instrumente de prevenire și combatere a violenței facilitate de tehnologie în relațiile interpersonale.
Un moment deosebit al vizitei l-a reprezentat dialogul cu două persoane private de libertate, care au împărtășit participanților experiențele personale privind contextul social, psihologic și existențial care a condus la comiterea infracțiunilor, consecințele faptelor săvârșite și impactul privării de libertate asupra propriei vieți și asupra familiilor lor. Participanții au interacționat, de asemenea, cu reprezentanți ai principalelor sectoare de activitate din cadrul poliției penitenciare, fiind prezentate atribuțiile acestora, oferta de școlarizare și oportunitățile de carieră în sistemul administrației penitenciare. Totodată, au fost prezentate mijloacele de imobilizare și intervenție, precum și alte echipamente utilizate pentru gestionarea incidentelor operaționale și asigurarea siguranței locurilor de deținere.
Programul a inclus vizitarea sectorului de deținere, în cadrul căruia participanții au avut acces într-o secție de regim închis, în zona destinată activităților lucrative, la capelă și într-o sală de clasă destinată activităților educative. Vizita s-a încheiat cu o sesiune de întrebări, dezbateri și concluzii privind importanța educației juridice, a cooperării interinstituționale și a implicării societății civile în sprijinirea procesului de reintegrare socială, în vederea reducerii riscului de recidivă și creșterii șanselor de reinserție în comunitate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.