După ce, zilele trecute, tinerii proaspăt căsătoriţi au fost înştiinţaţi că nu pot să-şi ridice ajutorul de 200 de euro, din lipsă de fonduri, acum autorităţile locale anunţă că nu pot fi onorate nici solicitările privind acordarea trusoului pentru nou-născuţi, în sumă de 150 lei. Fondurile pentru acordarea trusoului se asigură de la bugetul de stat, fiind transferate administraţiilor locale în vederea efectuării plăţilor pe plan local. Solicitanţii care şi-au înregistrat cererile în perioada 7 - 11 septembrie a.c. sunt anunţaţi de către administraţia publică locală că nu s-au transferat sumele aferente. În consecinţă, părinţii care au depus cererile începând cu data de 7 septembrie 2009 şi care au fost programaţi să ridice sumele începând de ieri, 21 octombrie 2009, nu vor putea să intre în posesia banilor.

Data reluării plăţilor pentru aceste categorii de persoane va fi anunţată, ulterior, tot prin intermediul mass-media.