Numărul pensionarilor care vor beneficia de medicamente compensate cu până la 90 % va creşte substanţial de luna viitoare. Ministerul Sănătăţii a aprobat miercuri Hotărârea de Guvern pentru modificarea actelor normative în cazul compensării preţului de referinţă a tratamentelor pentru pensionari. Astfel, începând cu 1 iulie a. c., pensionarii cu venituri lunare de până la 700 de lei vor beneficia de tratamente farmaceutice compensate în proporţie de 90%.

Măsurile de protecţie socială pentru categoriile defavorizate, demarate de Ministerul Sănătăţii la 1 martie a.c., prin programul de compensare cu 90 % a medicamentelor suferă o nouă modificare, de această dată pozitivă. Miercuri, reprezentanţii sănătăţii naţionale au aprobat Hotărârea de Guvern, care va creşte accesibilitatea pensionarilor, cu venituri mici, la tratamentele compensate. Dacă până acum doar pensionarii cu venituri de până la 600 de lei aveau aceste facilităţi, de la 1 iulie, plafonul câştigului lunar va creşte cu încă 100 de lei. Astfel, fiecare pensionar care înregistrează un profit lunar de până la 700 de lei va avea posibilitatea să îşi achiziţioneze tratamentele farmaceutice cu până la 90% mai ieftin. Potrivit preşedintei Colegiului Farmaciştilor Bihor, Eugenia Hamza, această hotărâre va creşte accesibilitatea pensionarilor de a procura medicamentele compensate. "Până acum, doar pensionarii cu venituri de până la 600 de lei, lunar, puteau cumpăra medicamente compensate cu până la 90%. Dar, odată cu intrarea în vigoare a noii hotărâri, mult mai mulţi pensionari vor putea beneficia de tratamente mai ieftine, cele care se regăsesc pe lista B. Este un ajutor foarte mare, mai ales că mulţi nu au tot timpul bani pentru medicamente, în condiţiile în care acestea le sunt necesare lună de lună", a precizat Hamza. Numărul persoanelor care se vor bucura de aceste facilităţi va creşte cu 550.000, ajungând la 3,5 milioane de pensionari.

Astfel, pensionarii bihoreni, cu venituri de până în 700 de lei pe lună, vor putea achiziţiona oricare dintre cele 650 de medicamente aflate pe sublista B, la un nivel de compensare de 90%, suportată în proporţie de 50% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, iar restul procentelor fiind acoperite de Ministerul Sănătăţii.