În direct de la Poliţie
Acţiuni preventive
Marţi, în intervalul orar 08.00 - 14.00, poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică Rural împreună cu poliţiştii din Cetariu şi Paleu au acţionat pe raza localităţii Cetariu. Au fost depistaţi şi cercetaţi în stare de libertate V.N., de 37 de ani, şi V.C., de 34 de ani, ambii din Şuşturogiu, suspectaţi că ar fi pătruns în curtea gospodăriei unui consătean, de unde ar fi sustras cinci găini. În cursul aceleiaşi acţiuni au mai fost legitimate 11 persoane, controlate şapte vehicule şi aplicate două sancţiuni. Tot marţi, poliţiştii din Sălard şi Ciuhoi au acţionat pe raza localităţii Sălard, pentru prevenirea şi combaterea micii criminalităţi rurale. Au fost depistaţi localnicii T.A., de 43 de ani, M.G.Z., de 23 de ani, bănuiţi că alături de doi minori din localitate ar fi pătruns în cinci locuinţe şi o societate comercială din Sălard, de unde ar fi sustras diverse scule electrice în valoare de 6.000 lei.
Cluburile de internet, în atenţia poliţiştilor
Poliţiştii de proximitate orădeni au acţionat, marţi, pe raza municipiului Oradea pentru prevenirea absenteismului şcolar. Au fost verificate cinci cluburi de internet şi localuri publice aflate în zona adiacentă unor unităţi de învăţământ, iar 17 elevi au fost depistaţi absentând de la orele de curs. Lista cu elevii depistaţi va fi înaintată unităţilor de învăţământ în vederea luării măsurilor administrative.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.