I-au trântit staţia în poartă!
Un orădean de pe strada Seleuşului s-a trezit la începutul acestei săptămâni cu o staţie de autobuz amenajată în faţa intrării în curtea casei. Isprava OTL şi a Comisiei de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea s-a făcut fără ca, în prealabil, cetăţeanul să fi fost consultat. În plus, riveranii cred că, dacă s-ar fi căutat, s-ar fi găsit soluţii, mai ales că pe stradă sunt câţiva locuitori care, neposedând autourism, nu folosesc accesul din stradă.
Orădeanul Jakabfy Tiberiu s-a trezit, fără niciun avertisment, că angajaţii OTL i-au amenajat la intrarea din faţa casei de pe Seleuşului nr. 86, o staţie pentru autobuzul nr.12. Acesta reclamă faptul că accesul în sau din curte cu maşina se realizează cu dificultate, în condiţiile în care, pe trotuar, în staţia nou amenajată aşteaptă zeci de călători sau staţionează chiar autobuzul. În plus, vecinii care au cumpărat de curând casa de la numărul 88 intenţionează să amenajeze aici un şantier în vederea reabilitării. "De marţi dimineaţa m-am trezit cu staţia de autobuz la intrarea în curte. Când am venit cu maşina din oraş, în staţie erau numeroşi călători care s-au văzut nevoiţi să se ferească ca să pot intra în curte. Nu e normal aşa ceva. În plus, vecinii vor să-şi renoveze casa. Cum vor intra cu maşinile cu materiale în curte printre călători?", ne-a sesizat Jakabfy Tiberiu. Acesta aprecizat că la numărul 78 este o casă nelocuită, fără acces auto, iar la numărul 80 stă o persoană în vârstă de peste 80 de ani, care nu are maşină, şi că aceasta ar fi de acord să se amenajeze acolo staţia. "Din păcate, când s-a luat această decizie, nimeni nu a venit să verifice situaţia din teren. Înţelegem că e nevoie de o staţie de autobuz, dar că locul ei trebuie găsit după o consultare cu riveranii", a mai adăugat Jakabfy.
Reprezentanţii Regiei au pasat repede problema Primăriei Oradea. "Hotărârea a fost luată de către Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea. Dacă cetăţeanul are obiecţii, să adreseze Primăriei o sesizare în scris. Staţia a fost plasată în faţa unei case nelocuite, Oricum, e vorba de domeniul public", ne-a declarat Carmen Tocuţ, purtătoarea de cuvânt a OTL.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.