Conştientă că proiectul susţinut privind amenajarea unei parcări pe strada Primăriei are şanse minime, conducerea Primăriei Oradea a propus ieri retragerea de pe ordinea de zi a Consiliului Local a acestui material. La fel a procedat şi grupul PD-L, care şi-a retras, la rândul său, proiectul privind amenajarea în fosta cantină a Primăriei Oradea a unei grădiniţe.

Pentru a putea trece, materialul privind construirea unei parcări prin dărâmarea actualului imobil al cantinei Primăriei avea nevoie de 18 voturi. Pe lângă cele 17 voturi teoretice ale consilierilor PNL şi UDMR, susţinătorii parcării mai aveau nevoie de un singur vot al colegilor de la PSD. Din păcate, unul dintre consilierii PNL, Ioan Felea, a lipsit de la şedinţa CLO, acest lucru presupunând obţinerea a două voturi de la social-democraţi, un deziderat greu de atins. În consecinţă, executivul local a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a materialului. Totodată, pentru acelaşi amplasament, grupul de consilieri PD-L a solicitat mutarea unor grupe de grădiniţă. Însă şi aceştia au ajuns, în final, să-şi retragă materialul. "Din punctul de vedere al PD-L aici parcare nu se va realiza. Nu încape îndoială că nu se va putea demola clădirea cantinei. Mai mult, există o acţiune pe rolul instanţelor de judecată, formulată de către foştii angajaţi ai Cantinei Primăriei. Până la soluţionarea conflictului propunem amânarea materialului", a precizat consilierul Dorin Corcheş.

Grădiniţe noi în Oradea
Totuşi, propunerea grupului de consilieri ai PSD privind construirea a două noi grădiniţe în Oradea a primit girul colegilor din CLO. Consilierii locali social democraţi au solicitat ca "veniturile obţinute din redevenţele încasate de Primărie în urma concesionării terenurilor aferente celor patru parcări supraetajate şi subterane să fie alocate exclusiv pentru construirea unor grădiniţe". Noile grădiniţe urmează să fie construite în zonele: B-dul Dacia - Sf. Apostol Andrei - B-dul Decebal - strada Sovatei - strada Aluminei, respectiv Ştefan cel Mare - strada Ion Bogdan - strada Bihorului - strada Depoului - strada Ecaterina Teodoroiu - strada Louis Pasteur.