Joi, 24 noiembrie, în preambulul Zilei Internaționale de Combatere a Violenței, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, a avut loc vernisajul expoziției „Dragostea, floarea bunei înțelegeri în familie”.

În fiecare an, pe 25 noiembrie, este celebrată „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor”, eveniment care a fost marcat și la Oradea printr-o serie de activități organizate în cadrul proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia”.

Printre manifestări s-a aflat și expoziția „Dragostea, floarea bunei înțelegeri în familie”, inaugurată joi la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. Evenimentul a fost deschis de Miorița Săteanu, organizatoarea evenimentului și coordonatoare a proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia”. În continuare, au luat cuvântul Delia Pantea și Luminița Moga, din partea bibliotecii, după care au vorbit Csathó Töhötöm Csongor Károly, directorul Galeriei Tibor Erno și consultant artistic la Centrul de Cultură al Județului Bihor, și Maria Bilan, secretar al Asociației „Cetățeni activi la puterea a treia”.

Lucrările au fost prezentate, individual, de către prof. Emilia Mierluțiu, care a subliniat faptul că „tema aleasă este binevenită, și că fiecare lucrare oglindește personalitatea creatorului său”.

Majoritatea expozanților prezenți pe simezele bibliotecii sunt de la Galeria Tibor Erno: Cristina Popon, Nyitrai Karoly, Szell Ecaterina, Emilia Mierluțiu, Csathó Töhötöm, Mariana Achim, Banyai Szabados Katalin și Treier Erzsebet. De asemenea, își prezintă lucrările Liviu Marc, economist de profesie, și Cornel Dușmanu, student la Facultatea de Arte.

Tot la etajul doi al Bibliotecii Județene, există „Colțul Pablo Picasso”, la 49 de ani de la moartea marelui pictor spaniol, unde pot fi admirate lucrări semnate de Liviu Marc. „Mica” pinacotecă a veșnic tânărului artist, amenajată la subsolul blocului în care locuiește, adăpostește peste 200 de lucrări cu tematici diverse. Primele tablouri le-a făcut în urmă cu peste 25 de ani, pentru a împodobi pereții casei în care locuia. După ce s-a mutat la bloc, a început cu pictura cubistă, a trecut, apoi, la peisaje, naturi moarte cu flori, peisaje, imagini religioase, istorice, dar și la lucrări inspirate de pictori celebri, precum: Picasso, Grigorescu, Kandinsky și Salvador Dali. Pentru orădeanul Liviu Marc, expoziția inaugurată joi, la bibliotecă, reprezintă debutul său ca artist pe simeze orădene.

Expoziția „Dragostea, floarea bunei înțelegeri în familie” rămâne deschisă la etajul II al Bibliotecii Județene, între orele 8.00-19.00, de luni până vineri, intrarea fiind liberă.