Uniunea Femeilor Bihor, în parteneriat cu Administraţia Socială Comunitară Oradea, a organizat la sediul Centrului Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice o expoziţie de goblenuri. La acţiune au fost prezente şapte femei, care au adus peste 30 de ţesături artistice.

Prin organizarea acestui proiect, s-a dorit omagierea femeii ca şi creatoare de artă. Goblenul este o artă veche, cu origini în secolul XVII, prezentă în atelierele Gobelins din Franţa, unde se executau reproduceri după pictorii flamanzi. Din păcate, în zilele noastre această îndeletnicire a cam dispărut, numărul persoanelor care cos goblenuri fiind unul mic. "Am organizat această expoziţie cu scopul de a omagia femeia, mai ales că se apropie ziua de 8 Martie, Ziua Femeii. Mă bucur că au fost aduse atâtea goblenuri şi sper ca expoziţia să fie una reuşită", ne-a declarat Viorica Cherteş, iniţiatoarea proiectului. Una dintre doamnele care a participat la expoziţie a adus cu ea 50 de goblenuri de diferite mărimi. Aceasta ne-a declarat că pasiunea pentru broderit o are de câţiva ani, iar în ultima vreme a încpeut să o şi materializeze. Costul unui goblen este destul de ridicat. Potrivit pasionaţilor, un centimetru pătrat se vinde cu un euro, astfel că unul de 10/12 cm ajunge să coste în jur de 100 lei, în timp ce unul mai mare se vinde şi cu 5000 de lei. Expoziţia de ieri a fost una cu vânzare, iar în zilele următoare va fi rândul Centrului Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice din Ioşia să fie gazda unui adtfel de vernisaj.