Marţi, 13 mai, vor avea loc la Primăria Oradea două dezbateri publice care au ca teme două subiecte importante pentru comunitatea locală orădeană. Astfel, de la ora 10.00, vor începe discuţiile privind proiectul "Să ne construim viitorul împreună. Reţeaua Metropolitană Oradea de Date şi Voce", care priveşte crearea unei reţele informatice integrate metropolitane care să îmbunătăţească gestionarea mai eficientă a serviciilor publice descentralizate la nivel metropolitan. De la ora 14.00, tot în Sala Mare a Primăriei Oradea, va avea loc o altă dezbatere publică a "Strategiei de marketing turistic - Centrul Istoric Oradea". Documentul supus dezbaterii se găseşte pe următoarele pagini electronice: http://www.oradea.ro/website/Strategia-de-marketing-turistic.html şi pe http://www.aioradea.ro/stiri-si-anunturi/stiri-si-anunturi/strategia-de-marketing-turistic-oradea-centrul-istoric.html, de unde poate fi downloadată şi consultată.