Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti P.M., de 53 de ani, din mediul rural, ar dori să ştie în ce condiţii poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti. Conform art. 322 - 328 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; 2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă; 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză; 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; 6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi de loc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere; 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Supremă de justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă; 8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere. În cazul precizat la pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre. Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. în cazurile prevăzute de pct. 1, 2 şi 7 - în prima situaţie, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 - în cea de a doua situaţie, de la pronunţarea ultimei hotărâri; 2. în cazul prevăzut de pct. 3, de la cel din urmă act de executare; 3. în cazurile prevăzute de art. pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; 4. în cazurile prevăzute de pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; 5. în cazurile prevăzute de pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul este de 6 luni. În cazul precizat de pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării. Pentru motivul prevăzut la pct. 9, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, Partea I. Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face precizarea existenţei hotărârii dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite. Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă. Demisia - actul unilateral de voinţă al salariatului M.C., de 24 de ani, din mediul urban, întreabă care sunt prevederile legale referitoare la demisie. Conform art. 79 din Codul muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere. Pe durata preavizului, contractul individual de muncă continuă să îşi producă toate efectele. În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător. Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv. Salariatul poate demisiona fără preaviz, dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă. Drepturile persoanelor cu handicap S.M., de 59 de ani, din mediul urban, ar dori să cunoască drepturile persoanelor cu handicap referitoare la transportul în comun. Conform art. 20 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap. Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul. Beneficiază de prevederile de mai sus şi următoarele persoane: a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora; b) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora; c) însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap; d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; e) asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local. Sumele aferente drepturilor de mai sus se asigură din bugetele locale. Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale. Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic. Beneficiază de aceste prevederi şi următoarele persoane: a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora; b) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav. Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitate la transportului interurban, la alegere, cu trenul la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic. Beneficiază de aceste prevederi şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora. Persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban şi peste limita prevăzută, la alegere, cu trenul la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în funcţie de recomandarea centrului de dializă. Beneficiază de prevederile de mai sus şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă. Sumele aferente drepturilor prevăzute pentru transportul interurban se asigură din bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre de Guvern. Contractul individual de muncă O.P., de 30 de ani, din mediul urban, vrea să cunoască prevederile legale referitoare la încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă. Conform art. 20 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfăşoare o activitate independentă, precum şi asociaţia familială au obligaţia de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă. În situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă. Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă. Conform art. 8 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, contractele individuale de muncă încheiate de următoarele categorii de angajatori vor fi înregistrate, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor, la inspectoratele teritoriale de muncă: a) persoanele fizice; b) societăţile comerciale cu capital privat; c) asociaţiile cooperatiste; d) asociaţiile familiale; e) asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale şi patronale; f) orice alte organizaţii care sunt constituite şi funcţionează potrivit legislaţiei române. Carnetele de muncă ale salariaţilor încadraţi la angajatorii prevăzuţi mai sus se păstrează şi se completează de către inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială îşi are sediul angajatorul. Angajatorii sunt obligaţi să depună la inspectoratele teritoriale de muncă la care se păstrează şi se completează carnetele de muncă ale salariaţilor: a) actele privind executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora; b) lunar, dovezile de calculare a drepturilor salariale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora. Angajatorii care au înfiinţat sedii secundare în alte judeţe decât în cel unde angajatorul îşi are sediul pot solicita ca păstrarea şi completarea carnetelor de muncă ale salariaţilor care prestează munca în cadrul sediilor secundare să se facă de către inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea acestea. În acest caz, angajatorii au obligaţia de a înregistra contractele individuale de muncă ale salariaţilor şi de a depune documentele menţionate la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sediul secundar şi de a deţine la sediul secundar o copie a acestor documente. La solicitarea unor angajatori care au posibilitatea de a păstra şi completa carnetele de muncă ale salariaţilor, inspectoratele teritoriale de muncă pot aproba ca aceste operaţiuni să fie efectuate de către aceşti angajatori. Angajatorii prevăzuţi mai sus au următoarele obligaţii: a) să depună lunar la inspectoratul teritorial de muncă dovezile de calculare a drepturilor salariale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora; b) să prezinte carnetele de muncă ale salariaţilor la inspectoratele teritoriale de muncă, la încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora, în vederea certificării înscrierilor efectuate. Angajatorii care au înfiinţat sedii secundare în alte judeţe decât în cel unde angajatorul îşi are sediul pot solicita ca păstrarea şi completarea carnetelor de muncă ale salariaţilor care prestează munca în cadrul sediilor secundare să se facă de către acestea. În acest caz, angajatorii au obligaţia de a înregistra contractele individuale de muncă ale salariaţilor şi de a depune documentele prevăzute mai sus la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sediul secundar.