4.000 de artiști francezi denunță - „Furtul sistematic” cu instrumente AI în cinematografie
Cu câteva zile înainte de cea de-a 51-a ceremonie a premiilor César, cele mai prestigioase trofee cinematografice din Franța, 4.000 de actori, actrițe și cineaști denunță „furtul sistematic” al muncii lor prin intermediul instrumentelor de inteligență artificială (AI), care le reproduc vocea și imaginea, informează duminică AFP.
„Ne confruntăm, cu o mutație profundă a meseriei noastre de la apariția inteligenței artificiale. Acest instrument, extraordinar de prețios pentru anumite meserii, este în același timp o hidră devoratoare pentru noi, artiștii”, au scris semnatarii unui editorial publicat pe pagina de internet a publicației Le Parisien și transmis AFP de ADAMI, organismul de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți, aflat la originea acestei inițiative.
Printre semnatarii scrisorii se numără actorii Swann Arlaud, Gérard Jugnot, Franck Dubosc și José Garcia, precum și actrițele Léa Drucker, Elodie Bouchez și Karine Viard.
„Clonarea vocilor fără permisiunea actorilor și actrițelor devine o practică răspândită”, atrag atenția actorii și actrițele, care spun că „nu trece o săptămână fără ca un artist să alerteze asupra concurenței brutale pe care AI-ul o face muncii sale”.
Potrivit acestora, „este vorba despre sute de artiști mai puțin consacrați, care nu dețin mijloacele materiale pentru a refuza un contract și care cedează drepturile către AI, în ciuda riscurilor pentru imaginea și viitorul lor”.
Editorialul face apel la crearea unui „cadru juridic” care să permită „coexistența AI-ului și a muncii artiștilor, precum și respectarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe”.
De mai multe luni, inițiativele se înmulțesc în rândul profesioniștilor din industrie în fața amenințării AI, care afectează întreaga industrie (studiouri, actori) la nivel global.
Mai mulți actori au ieșit recent în stradă la Paris și au lansat acțiunea colectivă „Touche pas a ma VF” („Nu vă atingeți de dublajul în franceză”), reclamând „un dublaj creat de oameni pentru oameni”.
Săptămâna trecută, programul chinez Seedance 2.0 a fost acuzat de marile studiouri hollywoodiene de încălcări „masive” ale drepturilor de autor, după difuzarea, printre altele, a unui video viral generat de AI care arată o confruntare între Tom Cruise și Brad Pitt.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.