Despăgubirea celor care au depus bani pentru Dacii L.C., de 52 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care sunt reglementările legale în ceea ce priveşte despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia. Conform Legii 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, persoanele fizice care au depus la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., până la data de 1 noiembrie 1990, diverse sume de bani aflate încă în depozitul iniţial constituit, în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti. Despăgubirile vor fi egale cu suma depusă la C.E.C., indexată cu nivelul indicelui ratei de inflaţie, calculat din data depunerii până în ziua achitării, din care se deduce dobânda legală bonificată de C.E.C. pe perioada cât a fost acordată. Indicele ratei de inflaţie aplicat este cel calculat de Banca Naţională a României. Pentru acoperirea financiară a despăgubirilor băneşti prevăzute mai sus, se vor acorda titluri de stat cu maturitate între 1 şi 2 ani. Titlurile de stat se vor acorda în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii sus-mentionate. Concediul pentru formare profesională S.D., de 37 de ani, din mediul urban, întreabă dacă concediul pentru formare profesională fără plată se acordă numai după ce epuizează concediul de odihnă şi care este procedura de acordare a acestui concediu. Potrivit art. 153, coroborat cu art. 149, din Codul Muncii, durata concediului pentru formare profesională - cu plată şi fară plată - nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul. Nici o prevedere legală nu conţine o limitare în sensul că acesta se acordă numai după ce efectuaţi concediul de odihnă. Dacă solicitaţi concediu pentru formare profesională fară plată, cu scoatere din activitate, conform art. 196 alin. (1) din Codul Muncii, angajatorul va analiza solicitarea dumneavoastră, împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor şi va decide cu privire la cererea formulată în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Conform art. 151 alin. (1) din Codul Muncii, cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie sa fie înaintată angajatorului cu cel puţin o luna înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a acestuia, domeniul şi durata, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională. Desigur, angajatorul poate renunţa la termenele menţionate, în baza prerogativei acordate potrivit art. 40 alin. 1) lit. a) din acelaşi cod - de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii. Pensia de urmaş D.B., de 24 de ani, din mediul rural, vrea să afle în ce condiţii poate beneficia de pensie de urmaş. Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionară sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensie de urmaş: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b). Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute mai sus beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Soţul supravieţuitor care are în îngrijire la data decesului susţinătorului unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Pensia de urmaş se calculează, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat; b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă şi era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată, pensie anticipată parţială sau ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, la una dintre aceste categorii de pensie; c) pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul în condiţiile legii susţinătorul decedat, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia pentru limită de vârstă. Modificarea contractului individual de muncă V.M., de 42 de ani, din mediul urban, întreabă în ce condiţii poate fi modificat un contract individual de muncă. Conform art. 41 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul Muncii. Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condiţiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă şi timpul de odihnă. Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă. Pe durata delegării, respectiv a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă. Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului. Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an. În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni. Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepţional şi pentru motive personale temeinice. Salariatul detaşat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de detaşare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea. Pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat. Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat. Dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea. În cazul în care există divergenţă între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile potrivit prevederilor de mai sus, salariatul detaşat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detaşat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori şi de a cere executarea silită a obligaţiilor neîndeplinite. Angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul Muncii. Cererea de apel la instanţa civilă J.V., de 65 de ani, din mediul urban, este interesat ce trebuie să cuprindă cererea de apel la instanţa civilă. Potrivit art. 287 din Codul de procedură civilă, cererea de apel va cuprinde: 1. Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare la Registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. Arătarea hotărârii care se atacă; 3. Motivele de fapt şi de drept pe care se înaintează apelul; 4. Dovezile invocate în susţinerea apelului; 5. Semnătura. Cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Conform art. 133 alin. 2, lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecării. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea. Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 112 pct. 5. Acesta prevede că atunci când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt, mai mult, câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt în conformitate cu originalul. Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanţa să dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime. Dacă înscrisurile sunt într-o limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte. Când reclamantul doreşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia. Când se va cere dovada cu martori, se va indica numele şi locuinţa martorilor. De adăugat faptul că la cererea de apel se vor depune atâtea copii câţi intimaţi sunt.