Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea a fost aseară gazda unui eveniment cultural de excepţie. Este vorba de concertul caritabil organizat de Lions Club Oradea "22", în parteneriat cu Filarmonica, în cadrul căruia s-au putut face donaţii pentru copiii suferinzi de diabet, în încercarea de a organiza pentru ei o tabără de vară în 2010. Concertul a fost susţinut de Cvartetul "Intermezzo" al Filarmonicii, care a prezentat un program mai puţin pretenţios, cu lucrări accesibile publicului larg.

 

În plus, aseară, la iniţiativa Lions Club Oradea 22, Teatrul de Stat a fost iluminat în albastru, simbol al speranţei în lupta împotriva diabetului. "Cu iluminarea Teatrului am intrat într-o companie selectă", spune Florina David, preşedinta Lions Club Oradea "22", referindu-se la Opera din Sydney, Obeliscul din Paris, London Eye din Londra. Pentru 2009, în România, este primul monument iluminat şi singurul până la această oră care a fost recunoscut ca atare de IDF (International Diabetes Federation). Anul trecut, Lions Club Oradea "22" a organizat un concert de caritate în 14 noiembrie, chiar de Ziua Mondială a Diabetului. Fondurile strânse la concert, peste 10.000 lei, alături de alte sponsorizări, permiţându-le să iniţieze ediţia I a Taberei pentru copii cu diabet din Bihor. Aseară, s-a desfăşurat a II-a ediţie a concertului de caritate, eveniment găzduit de Filarmonica de Stat Oradea, obiectivul organizatorilor fiind strângerea de fonduri pentru finanţarea celei de-a II-a ediţii a taberei. În plus, lumina albastră, simbol al luptei împotriva diabetului, a strălucit pe scena Filarmonicii, aprinsă fiind de Lions Club Oradea "22".

 

Pentru că diabetul are numeroase feţe, dar puţine sau insuficiente voci, Lions Club Oradea "22" încearcă să fie astăzi una dintre vocile care atrag atenţia local asupra acestei provocări globale.