Colegiul Agricol Valea lui Mihai - proiect de prevenire a consumului de droguri
La sfârşitul săptămânii trecute, la Colegiul Agricol Valea lui Mihai a avut loc lansarea proiectului "Training parents about drug addiction" - "Educarea părinţilor în scopul prevenirii dependenţei de droguri", prin programul Grundtvig - parteneriate pentru învăţare în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANDPCDEFP).
Acest proiect reuneşte unităţi şcolare din Spania, Irlanda, România, Turcia- coordonatorul proiectului. El se adresează atât părinţilor elevilor, cât şi copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani. Proiectul a început pe 1 august şi durează până în 31 iulie 2012. Acesta are drept scop crearea unei legături între părinţi, unităţi şcolare, instituţii locale, medici de familie, culte, ONG-uri în vederea prevenirii consumului de droguri, furnizarea către părinţi şi profesori a unor strategii, soluţii, îndrumare şi exemple de bună practică pe această temă. Iniţiatorii proiectului speră că prin derularea acestuia vor diminua vulnerabilitatea tinerilor la pericolul pe care îl reprezintă drogurile. "Drogul NU îl priveşte doar pe cel care îl consumă. Familia, prietenii, societatea sunt afectate. Problema drogurilor este problema şi responsabilitatea noastră, a tuturor", a precizat Ştefania Dersidan, director adjunct al Colegiului Agricol Valea lui Mihai.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.