În ședința ordinară de miercuri, Consiliul Județean Bihor a aprobat un protocol de colaborare cu Administrația Domeniului Public Oradea (ADP Oradea) pentru gestionarea animalelor aflate în situații de pericol pe teritoriul județului Bihor.

Conform Legii nr. 205/2004, modificată prin Ordonanța de Urgență nr. 175/ 2020, consiliile județene au obligația de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii publice de adăpostire a animalelor aflate în pericol, ce fac obiectul unui ordin de plasare în adăpost. Potrivit reglementărilor, ordinul de plasare în adăpost se emite de către Poliția Română (în cazul județului Bihor, de către Inspectoratul Județean de Poliție Bihor).

Polițiștii, care constată că un animal se află în pericol, emit de îndată un ordin de plasare a acestuia în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile. Ordinul se comunică ulterior Consiliului Județean Bihor, care va transmite mai departe informația entității responsabile cu prestarea serviciului de adăpostire a animalelor, precum și deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut.

Serviciile acordate animalelor în adăpost de către ADP Oradea cuprind capturarea/ preluarea/ ridicarea acestora, asistență veterinară de urgență, transportul animalelor la adăpost, deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor identificate, cazarea și hrănirea lor pe perioada adăpostirii.

Consiliul Judeţean Bihor va deconta toate cheltuielile suportate de către entităţile cu care are încheiate contracte, conform tarifelor stabilite şi aprobate, în condiţiile legii, pentru fiecare tip de serviciu acordat animalului plasat în adăpost.

Potrivit protocolului de colaborare, taxele pentru capturarea unui animal sunt cuprinse între 200 și 600 de lei, tariful de întreținere este între 5 și 50 lei/zi, iar asistența medicală costă 50 sau 100 de lei. Durata protocolului este de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire.