Nouă bihoreni sunt în atenţia oamenilor legii după ce au fost prinşi în timp ce furau lemne din proprietăţile unor localnici din Vârciorog. Cercetările sunt continuate pentru identificarea tuturor păgubiţilor şi pentru stabilirea prejudiciului.

Poliţişti din Aleşd alături de cei din Vârciorog au acţionat pe raza comunei Vârciorog, înspre satul Corbeşti, pentru a preveni şi combate delictele silvice.
Astfel, în locul numit "Valea Râului", poliţiştii bihoreni l-au depistat pe D.D., de 26 de ani, din Corbeşti, administrator al unei societăţi comerciale, suspectat că, alături de alte opt persoane, exploata material lemnos. La faţa locului au fost găsite două tractoare, un tractor TAF folosit la tractarea lemnelor, trei drujbe, două camioane pregătite pentru încărcare şi un al treilea camion încărcat.
Totodată, au fost identificaţi 25 de arbori nemarcaţi, tăiaţi din proprietăţile particulare. De asemenea, a fost depistat şi O.F., de 31 de ani, din Corbeşti, suspectat că ar fi tăiat şi sustras un arbore cu diametrul de 56 cm, tot din locul numit "Valea Râului". Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Poliţie Rurală Aleşd împreună cu cei din Vârciorog, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori. Cercetările continuă în vederea stabilirii participaţiei fiecăruia dintre suspecţii depistaţi, pentru identificarea tuturor persoanelor vătămate şi stabilirea valorii exacte a prejudiciului cauzat. De asemenea, poliţiştii din Bulz l-au depistat în trafic pe C.D., de 21 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta cantitatea de 7 metri steri de lemne de foc, fără forme legale.
Materialul lemnos a fost confiscat, iar conducătorul auto a fost sancţionat.