260 de pacienți din comuna Remetea, județul Bihor, au beneficiat weekendul trecut de consultații medicale gratuite efectuate voluntar de Caravana cu Medici Bihor.

Prima ediție din acest an a Caravanei cu Medici Bihor a avut loc în comuna Remetea, județul Bihor, unde, în perioada 18-19 martie, au fost consultați aproximativ 260 de pacienți, dintre care 34 de copii. Aceștia au beneficiat de consultații medicale gratuite în specialități precum: medicină internă, cardiologie, neurologie, pediatrie, ORL, ortopedie, urologie, stomatologie, dermatologie.

În funcție de necesități, au fost efectuate electrocardiogramă, ecografie cardiacă și abdominală. S-au desfășurat cursuri de educație medicală și profilaxie stomatologică, și multe alte proceduri medicale.

În prealabil, cu o săptămână înainte, au fost efectuate recoltări pentru analize de laborator gratuite unui număr de aproximativ 150 de pacienți, rezultate fiind primite și interpretare cu ocazia consultațiilor.

„La acțiune au participat peste 30 de voluntari din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bihor, Beiuș, Timișoara, Brașov sau Floreasca, care au răspuns pozitiv și de această dată la inițiativa noastră umanitară. Seria carvanelor va continua, iar în zilele următoare vom avea, în plus, și acțiuni de educație medicală în școli”, a declarat dr. Andrei Costea - fondatorul și președintele Asociației Caravana cu Medici Bihor.

Acțiunile Caravanei cu Medici continuă în județul Bihor cu un curs de prim ajutor la liceul din Ștei, miercuri, 22 martie, unde atât elevii, cât și cadrele didactice vor fi instruite în acordarea primilor pași în cazul unui stop cardio-respirator.

Caravana cu Medici Bihor a fost înființată în 2022, de dr. Andrei Costea, medic UPU SMURD Oradea, din dorința de a aduce un plus comunității care l-a format în perioada rezidențiatului. În primul an a organizat două caravane, în comuna Roșia și comuna Pietroasa, însumând peste 300 de persoane care au beneficiat de analize medicale, consultații și ochelari de vedere gratuiți, dar și peste o mie de persoane instruite în acordarea primul ajutor, în cadrul cursurilor de resuscitare organizate în școlile din toata țara, unde mergea să asigure gărzi pe Terapia Intensiva Mobila SMURD.

Caravana cu Medici este un proiect național, prin care specialiști în domeniu medical (medici specialiști, rezidenți, studenți, asistenți medicali și sanitari) acordă îngrijiri medicale de bază, efectuând analize medicale și consultații gratuite, pe bază de voluntariat, în mediul rural. O altă direcție a Caravanei cu Medici o reprezintă educația pentru sănătate, prin care medicii își propun să educe elevii, în special din mediul rural, cu privire la măsurile de prim ajutor care pot fi acordate de către orice persoană, cât și cu privire la măsurile de prevenție a bolilor.