Campania de educaţie privind drepturile copilului - la final
Peste 1500 de spoturi TV şi peste 550 de spoturi radio difuzate în patru luni (februarie-mai 2007), 910 panouri publicitare amplasate în 11 din principalele oraşe ale României, printre care şi municipiul Oradea, 18 emisiuni radio şi TV au contribuit la desfăşurarea campaniei, despre aceasta aflând peste 40% din populaţie.
Aproximativ 200 de sesiuni de formare în domeniul drepturilor copilului, pentru mai mult de 5000 de profesionişti care lucrează direct cu copiii, un Raport al copiilor privind respectarea drepturilor lor în România constituie câteva dintre cele mai importante rezultate ale proiectului PHARE 2003 - Campanie de Educaţie privind Drepturile Copilului, implementat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC). Derulat în perioada decembrie 2005 - iunie 2007, proiectul a inclus două componente principale: cea de formare, adresată profesioniştilor care interacţionează cu copiii şi/sau părinţii în activitatea lor zilnică (lucrători sociali, cadre didactice, personal medical, judecători şi procurori, poliţişti şi preoţi) şi campania mass-media "Şi tu poţi fi un părinte mai bun!", la care s-au adăugat o serie de evenimente speciale, cum ar fi constituirea Consiliului Copiilor SPUNE!, Concursul Naţional "Floare de colţ", precum şi seminarii şi conferinţe, organizate în toată ţara. Proiectul a inclus şi un set de activităţi în domeniul adopţiei, Oficiul Român pentru Adopţii fiind, pe lângă ANPDC, cel de-al doilea beneficiar al proiectului. "Campania s-a adresat în special părinţilor, care trebuie să conştientizeze că ei sunt principalii responsabili pentru creşterea şi îngrijirea copiilor lor, iar toţi ceilalţi adulţi - profesionişti, autorităţi locale şi stat - au datoria de a sprijini părinţii în îndeplinirea acestei responsabilităţi", a declarat doamna Mariela Neagu, secretarul de stat al ANPDC. Acesta a fost ultimul dintr-o serie de cinci proiecte, finanţate de Uniunea Europeană în România în domeniul protecţiei drepturilor copilului în perioada 1997-2007, perioadă de reformă a sistemului de protecţie a copilului din ţara noastră.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.