Asistenții sociali din Bihor au marcat Luna asistenței sociale și Ziua Mondială a Asistenței Sociale printr-o întâlnire organizată la Biblioteca Universității din Oradea, cu tema „Un viitor mai bun pentru o schimbare transformatoare”.

 

Sub egida „Buen vivir - un viitor mai bun pentru o schimbare transformatoare”, sucursala teritorială Bihor a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, în parteneriat cu Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea a organizat, la Biblioteca Universității din Oradea, întâlnirea cu tema „Un viitor mai bun pentru o schimbare transformatoare” la care au fost prezenți 120 de participanți - asistenți sociali, autorități județene și locale, reprezentanți ai celor trei universități din Oradea, studenți la specializarea asistență socială și alți specialiști din domeniu.

În spiritul „Buen vivir”, o filozofie care îmbrățișează armonia cu natura, dreptatea socială și bunăstarea colectivă, participanții au fost invitați să reflecteze la modul în care pot contribui la construirea unei lumi mai bune, echitabile și sustenabile. Au fost premiați asistenții sociali din județ care în acest an au fost nominalizați sau desemnați finaliști la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. Câștigătorul din acest an al Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, părintele Larențiu Lazăr, câștigător al premiului pentru asistentul social din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, a impărtășit emoțiile de pe scena Ateneului ca încurajare și pentru recunoașterea muncii asistenților sociali.

În a doua parte a zilei participanții au participat la dezbaterea profesională – „Rolul comunităţii şi al profesioniştilor în respectarea/accesarea drepturilor şi bunăstării copilului şi familiei”.

„Esența interacțiunii în asistența socială este focalizată pe procesul de schimbare și modificare, în mod direct sau subtil, a comportamentului clienților. Pentru aceasta, asistentul social trebuie să posede mai mult decât o simplă cunoaștere științifică a comportamentului uman și a motivației acestuia; specialistul intervenției trebuie să ajungă la o înțelegere complexă a componentelor vieții psihice a clientului, cu sistemul său de emoții, trebuințe, aspirații, dar, concomitent, și a propriilor caracteristici și direcțiilor de schimbare pe care le suportă”, se afirmă într-un comunicat semnat de Claudia Torje, președinte CNASR Bihor.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Unicef România în cadrul proiectului „Forța de muncă din serviciile sociale care sprijină extinderea pachetului minim de servicii pentru copii”, implementat de Colegiul Național al Asistenților Sociali.