Asociaţia Procefa a înaintat spre finanţare, în cursul anului trecut, un proiect către "NATO Charity Bazaar" ASBL Bruxelles, care a avut ca obiectiv amenajarea unui parc de joacă în satul Inand, comuna Cefa. Valoarea totală a proiectului a fost de 8.500 euro, întreaga valoare fiind finanţată de către "NATO Charity Bazaar" ASBL.

În cadrul proiectului au fost finanţate următoarele acţiuni: amenajarea spaţiului (nivelare, împrejmuire), achiziţionarea şi amplasarea unor echipamente de joacă, şi amenajarea unui spaţiu verde în cadrul parcului. Beneficiarii spaţiului de joacă sunt copiii comunei Cefa, în special copiii satului Inand (în total, în jur de 500 de copii). Ceremonia de donaţie a avut loc la Bruxelles, în 21 decembrie 2009, dar, din păcate, Asociaţia Procefa nu a fost reprezentată. Suma a fost virată în contul asociaţiei la finalul lunii februarie a.c. Cu toate acestea, în primăvara acestui an, Kati Schmidt, preşedintă a "NATO Charity Bazaar", a fost prezentă în ţara noastră şi a înmânat personal CEC-ul domnului Ioan Sorin Roman şi doamnei Ioana Junc, ambii voluntari în cadrul Asociaţiei Procefa. De menţionat că voluntarii asociaţiei, care au ajutat la implementarea în bune condiţii a proiectului, sunt Ioan Sorin Roman şi doamnele Ioana Junc şi Mioara Arusoaei.