O vârstnică imobilizată la pat a murit duminică seara, iar un bărbat a ajuns la Spitalul Judeţean din Oradea, după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de un incendiu care ar fi izbucnit de la o instalaţie de încălzire improvizată.

Duminică seara, în jurul orei 22.00, pe strata Henric Ibsen, la numărul 4, a izbucnic un incendiu. Două echipaje de pompieri, un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare şi un echipaj SAJ s-au deplasat la faţa locului. La sosirea acestora, proprietarii au fost evacuaţi din locuinţa cuprinsă de flăcări. Bărbatul în vârstă de 78 de ani a fost predat echipajului SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, suferind arsuri de gradele I şi II pe faţă şi mâini. Din păcate, pentru soţia acestuia, în vârstă de 67 de ani, aflată în stop cardio-respirator, cu căile respiratorii arse şi arsuri grave, de gradele III şi IV pe faţă, mâini şi torace, nu s-a mai putut face nimic, aceasta decedând. Potrivit martorilor, cei doi nu aveau sobă şi foloseau o instalaţie improvizată, încălzindu-se cu ajutorul unor cauciucuri arse. Femeia, care era bolnavă de mai multă vreme, era imobilizată la pat şi nu a putut să se salveze. "În urma incendiului a ars aparatură electrică şi electrocasnică, haine şi mobilierul locuinţei. Din primele cercetări, se pară că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, provocat de o doză suprasolicitată", a precizat lt. Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Crişana. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ 20 de minute.