Apartamentul unui bloc de pe strada Italiană din Oradea a luat foc ieri, la orele prânzului, din cauza unui scurtcircuit. În urma incendiului, o fetiţă de 12 ani a suferit arsuri de gradul I, iar o vecină imobilizată la pat a fost găsită cu uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon. Incendiul s-a declanşat în camera copiilor dintr-o locuinţă de pe strada Italiană din Oradea. În momentul izbucnirii incendiului, copiii se aflau în încăpere, singuri acasă. Cei trei copii, un băieţel de trei ani, şi două fete de 10, respectiv de 12 ani, au ieşit la timp din încăpere, reuşind să se salveze şi au apelat imediat la ajutorul pompierilor bihoreni. Focul s-a extins însă cu repeziciune şi a cuprins întreg mobilierul din încăpere. Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor s-au deplasat imediat la faţa locului, reuşind să stingă incendiul înainte ca acesta să se propage la întreaga locuinţă sau la cele învecinate. Pompierii au evacuat din locuinţa de deasupra apartamentului o vârstnică imobilizată la pat care se afla în pericol de asfixiere de la fumul degajat de flăcări. Echipajul SMURD sosit la faţa locului a acordat primul ajutor fetiţei mai mari, care a suferit arsuri de gradul I, şi femeii vârstnice, cu uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon. Incendiul a produs pagube importante, distrugând un televizor, un calculator, parchetul şi întreg mobilierul din încăperea în care acesta s-a declanşat.