În județul Bihor, în luna august, au fost acordate indemnizații de sprijin pentru 70 de adoptatori, având 84 de copii adoptați. Sumele totale achitate cu această destinație au fost de 83.073 lei.

Într-un comunicat de presă transmis de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor, persoanele sau oricare dintre soţii familiei care au adoptat sau doresc să adopte un copil, și care realizează venituri supuse impozitului pe venit, pot beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Cuantumul indemnizaţiei lunare de acomodare este 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. Cuantumul minim al indemnizației este 2074 lei, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.

„Cererea și documentele doveditoare se depun în format letric sau, după caz, în format electronic, în termen de zece zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, la agenția pentru plăți și inspecție socială din județul în care are domiciliul solicitantul”, menționează Gabriela Iova, directorul executiv AJPIS Bihor.

Potrivit acesteia, în situaţia în care cererea este depusă peste acest termen, dar până la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă încredinţarea în vederea adopţiei, drepturile se acordă de la data la care este depusă cererea.

„În luna august 2023 au fost acordate 14 indemnizații de acomodare în valoare totală de 44.819 lei”, a subliniat directorul AJPIS Bihor.

Alte drepturi acordate adoptatorului/familiei adoptatoare:

1. indemnizaţie lunară de sprijin în cuantum de 718 de lei, pentru fiecare copil care, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, se află în una dintre următoarele situaţii: are vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani; este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu; face parte dintr-un grup de doi fraţi adoptabili împreună.

Indemnizaţia lunară de sprijin se majorează, după cum urmează:

1.1 cu 50% pentru copilul care se află în una dintre următoarele situaţii: are împlinită vârsta de 7 ani; este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA; face parte dintr-un grup de cel puţin trei fraţi adoptabili împreună;

- cu 75% în situaţia în care copilul adoptat întrunește cumulativ două dintre condițiile prevăzute la punctele 1 sau 1.1.;

- cu 100% în situaţia în care copilul adoptat întruneşte cumulativ toate condiţiile prevăzute la punctul 1 sau 1.1.

„Indemnizaţia lunară de sprijin poate fi acordată adoptatorului sau persoanei adoptate, la cerere, după împlinirea vârstei de 18 ani, pe toată durata continuării studiilor, într-o formă de învăţământ de zi, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani”, precizează Gabriela Iova.

Cererea și documentele doveditoare se depun în format letric sau, după caz, în format electronic, în termen de 30 zile lucrătoare de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor, pentru persoanele care au domiciliul în judetul Bihor.

În situaţia în care cererea este depusă peste acest termen, indemnizaţia de sprijin se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.

2. O sumă fixă, în cuantum de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare/reabilitare medicală, psihologice sau de altă natură, ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social, acordată pe perioada etapei de monitorizare post-adopţie, atunci când nu a intervenit desfacerea adopţiei sau declararea nulităţii acesteia.

Cererea anuală și documentele doveditoare se depun în format letric sau, după caz, în format electronic, în termen de 30 de zile lucrătoare de la împlinirea termenului de 1 an, respectiv doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, la agenția pentru plăți și inspecție socială din județul în care are domiciliul solicitantul.

Cererea și documente necesare se găsesc pe pagina de internet a instituției https://bihor.mmanpis.ro/informatii-de-interes-public/formulare-tip/