Două Românii: în timp ce privatul trăiește la limita salariului minim, la STB „Marea Familie” împarte salarii de 18.000 de lei net, 36 de sporuri și sute de ani de concediu medical.

Raportul recent al administratorului judiciar privind situația Societății de Transport București (STB) a deschis o cutie a Pandorei care expune, cu cifre brutale, prăpastia uriașă dintre economia reală, competitivă – cea din mediul privat – și „paradisul” bugetar al companiilor municipale și de stat. În timp ce majoritatea angajaților din România privată se zbat între supraviețuire și plata taxelor pe salariul minim pe economie, la STB funcționează un stat în stat: o companie îngenunchiată de datorii de 1,6 miliarde de lei, dar unde aproape jumătate dintre angajați sunt rude, șoferii încasează și 18.000 de lei net pe lună, iar „epidemia” de concedii medicale lovește aproape exclusiv în zilele de luni.

 

Radiografia unui sistem sugrumat de privilegii

Ceea ce relevă documentul oficial al administratorului judiciar este o radiografie clasică a capcanei companiilor de stat căpușate de interese de grup și contracte colective de muncă (CCM) desprinse parcă din altă realitate economică:
 

  • „Marea Familie” din autobuze și tramvaie: Din cei peste 10.000 de salariați ai companiei, 4.876 au legături de rudenie. Vorbim despre 1.428 de cupluri soț-soție și despre adevărate clanuri familiale angajate la comun (existând cazuri de familii cu 20, 16 sau 11 membri pe statul de plată al aceluiași operator de transport public).
  • Salarii și sporuri de elită: Fondul de salarii înghite o sumă fabuloasă – 80% din veniturile companiei (peste 1 miliard de lei cheltuiți în primele 10 luni din 2026). În timp ce salariul mediu brut a ajuns la 10.700 de lei, șoferii pot atinge venituri nete de până la 18.000 de lei pe lună. În plus, angajații beneficiază de un pachet de 36 de sporuri, prime și indemnizații.
  • Fenomenul bizar al concediilor medicale: În 2025, salariații STB au însumat 176.773 de zile de concediu medical (aproximativ 484 de ani), generând costuri de 55 de milioane de lei. O statistică amuzantă, dar revelatoare, arată că jumătate dintre aceste îmbolnăviri s-au petrecut lunea, în timp ce în weekend toată lumea era perfect sănătoasă.

Cu un preț al biletului neschimbat din 2021 (3 lei) și costuri majorate la energie și combustibil, STB a ajuns în insolvență în septembrie 2026, acumulând pierderi de 765 de milioane de lei.


 

Contrastul brutal: realitatea din mediul privat

Această imagine a opulenței bugetare contrastează izbitor cu tabloul zugrăvit de piața muncii din mediul privat. În timp ce la STB se discută despre sporuri multiple, salarii nete de 18.000 de lei pentru șoferi și mii de ani-om de concedii medicale, milioane de români din sectorul privat resimt o cu totul altă dinamică:

  • Dictatura salariului minim: O cotă covârșitoare a salariaților din mediul privat supraviețuiește pe salariul minim pe economie sau în jurul acestuia. Într-o piață concurențială, patronii din privat nu își permit luxul unor pierderi uriașe sau al unor scheme de personal umflate artificial prin rubedenii, pentru că falimentul vine instantaneu, fără ca vreo primărie să vină să acopere găurile negre din bugetul local.
  • Productivitate versus sinecuri: În mediul privat, fiecare leu cheltuit este justificat prin eficiență și valoare adăugată. Dacă un angajat din privat își ia concediu medical în mod sistemic în fiecare zi de luni, presiunea pe colegi și riscul pierderii locului de muncă devin imediate. La stat, în schimb, plasa de siguranță a contractelor colective de muncă hiper-protectoare transformă ineficiența într-un drept dobândit.
  • Cine plătește nota de plată? Aici apare marea inechitate socială. Găurile financiare uriașe ale unor companii precum STB – subvenționate masiv din bani publici (de la Primăria Capitalei și bugetul general) – sunt acoperite, în cele din urmă, din taxele și impozitele plătite de mediul privat și de angajații productivi. Practic, un muncitor sau un antreprenor cu salariul minim din sectorul privat plătește, prin taxele sale, privilegiile, sporurile și schemele de personal ale „marii familii” de la stat.

 

De la privilegiu la reformă dureroasă

Cazul STB nu este o excepție, ci simptomul unei Românii împărțite în două: o Românie bugetară hiper-protejată, unde legile economiei de piață nu se aplică, și o Românie a privatului, care trăiește sub spectrul taxelor tot mai mari și al incertitudinii economice.

Măsurile drastice propuse de administratorul judiciar – reducerea posturilor TESA, tăierea sporurilor, scăderea numărului de salarii compensatorii și eficientizarea transportului – sunt pași necesari, dar vin târziu. Până când companiile de stat nu vor fi administrate după aceleași criterii implacabile de eficiență, meritocrație și responsabilitate financiară ca în mediul privat, decalajul social va continua să alimenteze nemulțumirea celor care țin în spate, prin muncă grea și taxe grele, întreaga economie.