O nouă activitate filantropică, ce vine în sprijinul copiilor și tinerilor pentru facilitarea accesului la educație, s-a desfășurat cu succes în Protopopiatul Tinca.

A devenit o tradiție ca la fiecare început de an școlar, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, să implementeze programul „Ajută un copil să meargă la școală”, program prin care se dorește sprijinirea a cât mai multor copii, din cuprinsul Eparhiei, pentru a începe  școala în cele mai bune condiții.

Astfel și în Protopopiatul Tinca, prin implicarea directă a Preacucernicului Părinte Protopop Călin Ovidiu Popa, acest proiect a fost implementat cu multă abnegație în toate parohiile din cuprinsul protopopiatului.

În cadrul acestui proiect filantropic un număr de 105 elevi au fost sprijiniți de către parohiile protopopiatului, aceștia primind, la început de an școlar, ghiozdane noi și rechizite școlare, haine, încălțăminte, abonamente de transport și diverse sume de bani.

Ziua de joi, 5 septembrie, a fost un prilej de mare bucurie pentru toți elevii implicați în acest proiect. Astfel, la invitația Protopopiatului Tinca, aceștia, însoțiți de preoții parohi și de o parte din părinți, au luat parte și s-au rugat in cadrul slujbei de Te-Deum de început de an școlar, oficiată în biserica parohială din Tinca. Slujba a fost oficiată de către  preacucernicul părinte Călin Ovidiu Popa, Protopop de Tinca, preacucernicul părinte  Andrei Ionuț Laza, Secretar Administrativ și preacucernicul părinte Mihai Ninel Iancu, parohul locului, iar răspunsurile la strana au fost date de Corul preoților din Protopopiatul Tinca.

La finalul slujbei,  P.C. Părinte  Protopop a adresat un cuvânt de bun venit tuturor celor prezenți și le-a urat elevilor spor la învățătura în noul an școlar, i-a îndemnat  la bunăcuviință, rugăciune și ascultare pe toată perioada școlarizării și i-a încurajat  să privească educația, împodobită cu rugăciunea, ca pe principala lor șansă de reușită în viață. De asemenea, părintele protopop le‐a mulțumit și i‐a felicitat pe toți preoții parohi, pentru implicarea si jertfa dovedită și în cadrul acestui proiect.

La final, P.C. Părinte Protopop a oferit fiecărui elev, din partea Protopopiatului Tinca, o icoană cu Maica Domnului, o carte de rugăciuni și o cutie de ciocolată.

O alta surpriză frumoasă, pregătită de Protopopiatul Tinca, a fost invitația de a se deplasa toți cei prezenți la unul din restaurantele din localitate. Aici elevii, în compania preoților și a părinților ce i-au însoțit, au luat masa de prânz, s-au bucurat de un desert delicios și au avut prilejul de a socializa.

„În această activitate filantropică, de prevenire şi corectare a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, au fost implicate toate parohiile Protopopiatului Tinca, au fost sprijiniți 105 elevi, iar suma alocată acestui proiect a depășit 30000 ron” a spus părintele protopop Călin Ovidiu Popa.