Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu inspectori din cadrul ITRSV Oradea au acţionat, sâmbătă, pe DN 76 Oradea - Vaşcău, pentru a verifica legalitatea transporturilor şi provenienţa materialului lemnos. Au fost efectuate patrulări în zone cu risc forestier, legitimate 11 persoane, controlate nouă autovehicule şi aplicate trei sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 6.500 lei. Totodată, au fost ridicaţi în vederea confiscării 10 metri cubi de lemne, în valoare de 2.500 lei.