În curând va începe școala și, din păcate, în România secolului XXI, mai sunt familii care nu își pot permite să cumpere un ghiozdan sau hăinuțe pentru copiii lor.

Mădălin Carțiș, inițiatorul Campaniei umanitare „Alături de semenii noștri”, a reluat un proiect caritabil de succes, intitulat „Trimite un copil sărac să meargă la școală”. Anul trecut, în cadrul proiectului, au fost ajutate numeroase familii din județ, persoane vulnerabile, care, din cauza sărăciei, nu și-au putut permite achiziționarea celor necesare la început de an școlar.

„Dragi prieteni, în 2024, prin intermediul acestui proiect, am reușit să ajutăm peste 70 de copii cu ghiozdane complet echipate și haine. Am adus, astfel, bucurie unor copilași din comuna Holod și, cu sprijinul părintelui Alin Dorin Iancu, copiilor din Parohia Ortodoxă Cociuba Mare. Știu că este un an dificil pentru toată lumea, însă, din păcate, sunt mulți copii care au nevoie de ajutor, deoarece familiile lor nu își permit să le cumpere cele necesare la început de an școlar. Numai împreună putem aduce zâmbete în viețile acestor copii, ajutându-i să nu se simtă marginalizați!”, spune Mădălin Carțiș.

„Sunt convins că putem să ajutăm mai mulți copii decât anul trecut! Împreună vom reuși!”, precizează inițiatorul proiectului.

Persoanele care au posibilități și doresc să se implice în acest proiect caritabil, o pot face donând în contul RO59INGB0000999912531085 cu mențiunea ,,GHIOZDAN”, sau prin BT PAY, la 0743-317.755, cu aceeași mențiune.