Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost găsit, duminică, împuşcat în cap, pe raza localităţii bihorene Lăzăreni. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, însă, potrivit primelor cercetări, în cauză nu există suspici
Social
Deţinut lăsat în familie, acuzat de loviri şi violare de domiciliu
Un deţinut în vârstă de 31 de ani, care primise permisiunea de a părăsi penitenciarul conform legii, este acuzat că ar fi agresat un localnic din Buduslău, în locuinţa căruia a pătruns cu forţa. Bărbatul este condamnat pentru furt calificat, iar acum risc
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Inspectorii ITM au călcat pragul angajatorilor bihoreni
Comparativ cu luna mai, în cursul lunii precedente, numărul neregulilor constatate de către angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor par să se fi diminuat. Din cele 310 de unităţi controlate în iunie, doar la 14 dintre ele s-au găsit persoane cărora nu
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Concurs pentru ocuparea posturilor vacante
În perioada 9 iulie-31 decembrie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va scoate la concurs 11.535 posturi de subofiţeri şi 180 posturi de personal contractual, din rândurile funcţionarilor publici, personal contractual, gradaţi voluntari din structurile IGSU,
- 09 Iulie 2007
- Citeste
Un nou club de alpinism
Recent, Asociaţia Salvatorilor Montani Ştei a organizat primul curs de escaladă, la iniţiativa unor tineri aspiranţi la calitatea de salvamontist, care au confirmat un real talent, la evenimentele organizate în ultimul an de ASM Ştei. Iniţiativa a luat naştere î
- 09 Iulie 2007
- Citeste
Voronin face apel la pragmatism
Preşedintele Republicii Moldova, Vadimir Voronin, a făcut apel la pragmatism în relaţiile cu Rusia, într-un interviu acordat înaintea vizitei la Moscova a ministrului moldovean de Externe, Andrei Stratan, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică. "Trebu
- 09 Iulie 2007
- Citeste
Societăţile de pensii private, în curs de acreditare
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat, în această săptămână, patru noi societăţi de pensii private obligatorii, care urmează, alături de celelalte şapte autorizate anterior, să obţină acreditarea pentru imp
- 07 Iulie 2007
- Citeste
Teme cu caracter religios, dezbătute în penitenciar
Conducerea Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea a avizat favorabil o cerere a Comunităţii Regionale Penticostale Oradea, prin care s-a solicitat permisiunea de derula un program moral-religios cu persoane private de libertate. Astfel, joi, la sediul penitenciarului,
- 07 Iulie 2007
- Citeste
Dosarele pentru munca în străinătate se depun la AJOFM
Începând cu luna iulie, bihorenii care vor să lucreze în străinătate nu vor mai trebui să se deplaseze până la Bucureşti pentru a-şi depune dosarele şi pentru a participa la preselecţii. Ei vor putea să se adreseze direct Agenţiilor locale pentru ocup
- 07 Iulie 2007
- Citeste
Ţigări confiscate la Valea lui Mihai
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Valea lui Mihai au confiscat 200 de pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană, de la un cetăţean român, care intenţiona să le comercializeze ilegal. În urma unei acţiuni desfăşurate, joi, de poliţiş
- 07 Iulie 2007
- Citeste


