În prima zi a lunii octombrie este serbată, la nivel internațional, Ziua persoanelor vârstnice, instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1990.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost stabilită la 1 octombrie a fiecărui an, de către Organizația Națiunilor Unite, prin rezoluția nr. 45/106/1990, cu dorința ca statele lumii, prin guvernele lor, să omagieze generațiile ajunse la vârsta senectuții pentru  contribuția lor la reconstrucția și dezvoltarea societății, la crearea bunurilor materiale și spirituale, la progresul omenirii. O zi pe an în care să ne sărbătorim bunicii sau părinṭii, oamenii dragi pe care îi cunoaştem sau orice persoană în vârstă. Dar nu-i decât o zi într-un an…

„Orice om își dorește să trăiasca mult, dar niciunul nu vrea să îmbătrânească”, spunea Jonathan Swift. Într-adevăr, a ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii și unul dintre cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi. Fără de bătrâni şi de bătrâneţea lor minunată lumea aceasta ar fi cu mult mai tristă şi, desigur, cu mult mai conflictuală, iscând patimi tot mai nepotolite, lipsită de finalul firesc al netezirilor calme ale cuvintelor nepotrivite şi al rotunjirilor necesare ale cifrelor izbitoare, generând activităţi în exces, lipsită de naturaleţea inactivităţilor, pierdută în cugetări oarbe şi solilocvii lipsite de sens, nelimitată de repausurile necesare sufletului şi de tăceri binemeritate în mijlocul amintirilor.

„Grija pentru bătrâni, pentru copii și pentru săraci arată gradul de civilizație și profunzimea trăirii creștine a unui popor”, afirma Patriarhul Daniel. Comunitatea umană tradițională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare, tezaur ce poartă în el tradiție vie, dar și iubirea milostivă, prin participarea lor la buna creștere a copiilor. Bătrânețea trebuie înțeleasă și ca fiind vârsta la care ne apropiem de sfârșitul călătoriei pământești, când Domnul Iisus Hristos ne conduce la casa Tatălui ceresc. Nu trebuie să regretăm că îmbătrânim. Este un privilegiu refuzat multor oameni!

Cât de mult ne iubim bătrânii, ai noștri? Cât de mult îi prețuim, cât de des le cerem sfatul? Se strecoară prin gândurile noastre și altceva decât avantajul că ne-ar rămâne de la ei o casă, un teren sau nişte bani? Sunt întrebări deschise, la care ar trebui să reflectăm.      

M-am gândit mult ce aş putea să scriu şi să le urez, nu numai în această zi, ci în fiecare zi a anului. Multe, poate foarte multe! Că le înṭeleg durerile şi dorul, uneori singurătatea şi aşteptarea. Că le sărut mâinile bătrâne şi muncite şi ochii cu cataractă, care poate nu mai văd sau văd aşa ca prin ceaṭă, ridurile şi lacrimile, suferinṭa şi bolile. Dar eu nu mai am la cine... am scăpat aceste ocazii. Din păcate, la tinereţe domină intuiţia, la bătrâneţe cugetarea; de aceea, la tinereţe omul este mai mult poet, iar la bătrâneţe mai mult filosof.

Şi cât de puţin aşteptau părinţii mei de la mine, de la tine, un semn, un telefon sau poate, ce minune, vizita copiilor sau nepoṭilor. Pentru că „Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor”. (Solomon 17.6)

De multe ori mă gândesc că e un privilegiu să îmbătrâneşti, dar numai cine trăieşte bătrâneṭea cu neajunsurile ei poate să spună că nu-i chiar aşa uşor. Uneori, pe stradă, când văd bătrâni încovoiaṭi şi slăbiṭi de ani mă gândesc cât de frumoşi poate au fost cândva, cât de veseli şi plini de viaṭă.

Pe oamenii bătrâni suntem datori să-i cinstim cu toții. Bătrânețea e rezumatul vieții. La vârsta bătrâneților aduni toată viața pe care ai trăit-o și cu ceea ce ești, de la tinerețe până la bătrânețe, te duci în lumea cealaltă.

Atât cât îi mai avem, haideṭi să fim mai mult alături de ei, să le telefonăm, să stăm de vorbă, să îi ajutăm, să le facem câte o mică bucurie. Iar dacă nu-i mai avem, să bucurăm un prieten, un vecin, un bătrân de pe stradă. Cu o vorbă, cu un zâmbet, cu o mână de ajutor. Luaṭi o cutie de bomboane sau o prajitură, o floare sau o paine şi dăruiṭi-le unui bătrân. Oricare. Ṣi spuneṭi-i „Sarut mâna!”. Atât. O să vă simṭiṭi tare bine după aceea şi aşa veṭi vrea să vă simṭiṭi în fiecare zi. Pentru EI şi pentru voi!

La multi ani, tuturor vârstnicilor!