După cum s-a stabilit cu ocazia primului eveniment de acest fel, întâlnirile dintre personalul de specialitate al Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici” Beiuș și medicii de familie din zonă vor avea loc trimestrial, o nouă întrunire a celor menționați desfășurându-se chiar săptămână trecută.

Organizatorii întâlnirii cu medicii de familie au fost membrii echipei de management de la Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popovici”, aceștia enumerând obiectivele unor astfel de activități și subliniind importanța întăririi relațiilor profesionale dintre medicii specialiști și cei de familie. „Elementul esențial al unui act medical de calitate este comunicarea interdisciplinară și munca în echipă. Un act medical complex nu se poate realiza niciodată de unul singur. Din păcate, tocmai la acest capitol am involuat în ultimii ani, iar efectele acestei involuții le resimțim în dificultatea realizării unui act medical rapid și eficient”, a declarat Claudiu Lupău, managerul Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici”.

„Cu toții auzim de nenumăratele drumuri pe care pacienții sunt nevoiți să le facă de la un specialist la altul, între medicul specialist și medicul de familie. În concluzie, am decis să intervin și să încerc să aduc la aceeași masă medicii de familie din zona Beiușului și medicii specialiști din spitalul nostru, pentru a depăși toate barierele în comunicare și relaționare, în scopul realizării unui act medical eficient, rapid, în care să fie satisfăcute toate nevoile urgente ale pacienților. Dincolo de precaritățile, de neajunsurile, de limitele materiale ale sistemului, rămâne cel mai valoros pion, și anume omul, medicul. Empatia și implicarea sa reală în problemele pacienților, o vorbă bună, comunicarea cu ceilalți colegi, atât în aceeași unitate, cât și în alte unități, schimbul de experiență și, în special, transferul de expertiză, pot genera un circuit care să ajute pacientul să urmeze drumul potrivit spre vindecare, pentru că nu e totuna să ieși pe ușa cabinetului cu un diagnostic, oricare ar fi acela, dar dezorientat, deznădăjduit, neștiind încotro să te îndrepți sau să știi exact unde, când, cum și la cine trebuie să ajungi în continuare, să simți că nu ești singur, să fii recomandat și încurajat prin facilitarea accesului spre toate ușile la care trebuie să mai bați, să simți că există cineva care veghează real și permanent asupra ta, să-ți urmărească îndeaproape parcursul, chiar și după ce ai părăsit cabinetul sau spitalul”, a completat managerul.

„Consolidarea relației dintre medicii de familie și medicii noștri reprezintă una dintre principalele noastre priorități și este parte integrantă a programului asumat, și anume creșterea calității actului medical, în beneficiul pacienților. Parteneriatul dintre pacient, medicul de familie și medicul specialist este esențial pentru a avea un diagnostic și un tratament corecte și complexe. Medicul de familie cunoaște în detaliu istoricul pacientului și decide dacă acesta necesită un consult de specialitate sau poate să aducă, în cazul anumitor afecțiuni, precizări legate de diagnostice și tratamente din antecedentele pacientului”, a afirmat dr. Angela Ciuciu, directoarea medicală a Spitalului beiuşean.

În acelaşi context, dr. Angela Ciuciu a precizat că ambulatoriul integrat al spitalului beiușean oferă servicii pe baza biletelor de trimitere emise de medicii de familie „în specialitățile medicale cardiologie, boli interne, neurologie, diabetologie, endocrinologie, psihiatrie, în specialitățile chirurgicale - chirurgie generală, urologie și ortopedie, apoi oftalmologie, ORL, obstetrică-ginecologie”. În plus, preciza interlocutoarea noastră, „am reușit să încheiem un contract pentru cabinetul de recuperare și pentru investigațiile paraclinice, radiologice, imagistice, pentru a acorda pacienților posibilitatea de a beneficia de aceste servicii în contract cu Casa de Asigurări”. Cât îi privește pe medicii de familie participanți la întâlnirea trimestrială organizată de conducerea Spitalului Municipal din Beiuș și de Organizația Patronală a Medicilor de Familie Bihor, aceștia au subliniat utilitatea unor acțiuni de acest gen și au salutat înființarea grupului profesional de comunicare online, grup ce cuprinde medici de familie, medici specialiști ai spitalului beiușean și echipa managerială a acestei unități medicale.