La scurt timp după disputa "halatelor albe" care a avut loc, săptămâna trecută, la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, între dr. Ioan Mânea şi dr. Adrian Duşe, Comisia de disciplină şi Consiliul etic au început simultan investigaţiile pentru a se stabili cu exactitate cauzele conflictului.

În cursul zilei de vineri, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pârcioagă, ne-a informat că managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, Emil Popovici-Muţ, i-a remis un material care face referire la istoricul "tensiunilor" dintre cei doi medici. Dr. Pârcioagă informează că materialul relevă un mai vechi incident, din anul 2008, care se încheia,la acea vreme, cu sancţionarea dr. Ioan Mânea.
Deşi ancheta demarată zilele trecute trebuia să fie până acum finalizată, concediul medical neaşteptat al dr. Mânea a pus piedică în aflarea adevărului şi stabilirea celui care s-ar face vinovat de noua escaladare a tensiunilor dintre cei doi medici. În acest fel, autorităţile abilitate nu au avut ocazia să îl audieze, încă, pe doctorul care, brusc, a simţit nevoia unui concediu, iar în momentul de faţă ancheta se află în "repaus".
Totuşi, după primele investigaţii, se pare că dr. Mânea a început toată disputa, agresându-l pe şeful său, dr. Duşe, verbal şi fizic.

Sancţiunile în acest caz nu au fost stabilite, în lipsa uneia dintre părţi, însă dr. Pârcioagă informează că acestea se vor stabili conform Codului Muncii, doar după ce dr. Mânea îşi va face apariţia. (F.Ş.)