Testele efectuate de duminică până luni dimineaţa au dus la confirmarea a altor 413 cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 în România. La nivel local, alţi trei bihoreni au fost testaţi pozitiv.

 Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, ieri, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean, existau 108 persoane internate şi 647 persoane vindecate. Conform cifrelor oficiale s-au vindecat 91,38 % din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor.

Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică, duminică, în judeţul nostru erau înregistrate 708 persoane confirmate pozitiv de la începutul pandemiei, ieri numărul acestora ajungând la 711. La nivel naţional s-au înregistrat 413 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus și 17 decese. Până luni, în România au fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienți vindecați și 1.860 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Tot până luni, 1.901 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au murit.

De duminică până luni, au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 413 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI erau ieri internați 235 de pacienți.