Un comunicat postat de site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor anunță calendarul întâlnirilor de lucru dintre conducerea instituției și furnizorii aflați în contract cu aceasta, pe domenii de asistență medicală.

Pentru o cât mai mare eficiență la început de an, directorul general Dorel Dulău a anunțat că întâlnirile de lucru se vor desfășura online, șeful CAS Bihor urmând să facă un veritabil tur de forță în aceste zile, având cinci astfel de evenimente azi, 10 ianuarie, când va discuta, pe rând, cu furnizorii de dispozitive medicale, dentiștii (medicii stomatologi), furnizorii de servicii medicale spitalicești, publici și privați, cei de servicii farmaceutice, cu circuit deschis și medicii de familie și altele două mâine, 11 ianuarie, când sunt programate întâlniri cu furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu/paliative, de servicii de transport asistat și de servicii paraclinice, cu reprezentanții ambulatoriilor clinice de specialitate (altele decât cele din structura spitalelor), precum și cu furnizorii de servicii de recuperare medicală.

Calendarul dens al întâlnirilor de lucru dintre conducerea CAS Bihor și furnizorii de servicii și aparate medicale, precum și cu cei de medicamente este justificat și de noutățile legislative din domeniul serviciilor de sănătate apărute recent, printre acestea numărându-se și Hotărârea de Guvern nr. 1302/2023 care asigură „accesul cât mai multor pensionari la medicamente, prin majorarea plafonului de venituri până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor de la 1608 lei lunar la 1.830 de lei pe lună.