În a doua decadă a lunii decembrie 2019, a fost raportat la Direcția de Sănătate Publică Bihor primul caz de gripă din acest sezon, iar în cursul zilei de 27 ianuarie s-au primit confirmările pentru alte trei cazuri.

Primul dintre ele este al unui adolescent 14 ani, domiciliat în Roșiori, nevaccinată antigripal, confirmat cu virus gripal AH1N1. După debutul din 20 ianuarie, pacientul s-a prezentat la mediul de familie, a fost izolat de colectivitatea școlară, și a urmat tratament cu medicație simptomatică. În prezent starea pacientului este bună și a reluat activitatea școlară.

Al doilea caz este al unei femei de 36 de ani din Săbolciu, nevaccinată gripal, cu astm bronșic în antecedente, confirmată cu virus gripal AH1N1. Pacienta s-a prezentat la Secția de Boli infecțioase a Spitalului Clinic Municipal „Dr.Gavril Curteanu” Oradea pe 20 ianuarie, a beneficiat și de tratament antiviral cu Tamiflu, 5 zile. Evoluția bolii a fost favorabilă, în prezent pacienta este externată.

Al treilea caz din acest an și al patrulea din întreg sezonul, este al unui bărbat de 34 ani, din Oradea, nevaccinat antigripal, confirmată cu virus AH1N1. Pacientul s-a prezentat la secția Secția de Boli infecțioase a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea pe 21 ianuarie, având o formă clinică de gripă complicată. A beneficiat de tratament antiviral cu Tamiflu, starea clinică fiind ameliorată. Totuși, acesta este în internat în spital.

Măsuri preventive

Direcția de Sănătate Publică a Județului Bihor recomandă populației respectarea măsurilor pentru prevenirea infecțiilor acute ale căilor respiratorii: optimizarea regimului de viață și activitate prin alimentație corespunzătoare (în special fructe și legume), evitarea expunerii la frig, purtarea de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată temperaturii din mediul ambiant, exerciții fizice moderate, evitarea surmenajului fizic și intelectual, odihnă nocturnă suficientă, evitarea fumatului, consumului de alcool și exceselor de produse cofeinizate (cafea, băuturi carbogazoase tip cola), aerisirea frecventă a spațiilor de muncă și locuit, petrecerea timpului liber în aer curat. Se mai recomandă spălarea frecventă a mâinilor, cu apă și săpun, în special în situații de participare la activități publice (locul de muncă, școală, unități de alimentație publică) iar în caz de strănut folosirea batistelor, din hârtie, de unică folosință care previn răspândirea picăturilor potențial infectate în mediul ambiant, iar după folosire batistele trebuie depuse la coșul de gunoi. Eventualele probleme pot fi rezolvate prin vaccinarea antigripală. Este importantă și evitarea aglomerațiilor din locurile publice (evenimente din săli de spectacole, discoteci; mijloace de transport în comun, supermarketuri), deoarece există un risc mare de transmitere a infecțiilor respiratorii de la persoane aparent sănătoase, deja infectate – care pot transmite agenții cauzali ai infecției între momentul infectării și apariția primelor manifestări de boală, evitarea contactului cu persoanele bolnave, a vizitelor la domiciliu și în spitale. În cazul instituirii măsurilor de carantină se recomandă respectarea deciziilor personalului din spitale, de la interzicerea totală a vizitelor până la măsuri de protecție recomandate în momentul intrării în unitatea spitalicească.

Autoizolarea la domiciliu în caz de semne de boală precum: febră, secreții nazale, dureri de cap, tuse, dureri în gât și anunțarea telefonic în cel mai scurt timp posibil a medicului de familie privind simptomele în vederea planificării eventuale la o consultație, sunt și ele recomandate.

„În caz de agravare a acestor semne, în special în cursul nopții sau în zilele nelucrătoare, poate fi apelat gratuit Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau persoanele afectate se pot prezenta la camerele de gardă ale celui mai apropiat spital”, se afirmă într-un comunicat al DSP Bihor semnat de directoarea executivă, dr. Daniela Rahotă.