Direcţia de Sănătate Publică Bihor transmite informaţii legate de trichineloză,  pentru a putea preveni îmbolnăvirea. Oamenii pot contracta boala după ce consumă carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale care conțin parazitul Trichinella.

 

„Pentru că decembrie este luna în care la noi în țară se sacrifică porci în gospodării, iar apoi se consumă carnea sub diferite forme, cel mai mare risc de infectare este prin consumul de carne de la porcii crescuți în gospodărie, deoarece aceștia, nefiind vânduți prin comerț cu amănuntul, nu sunt supuși inspecției veterinare, respectiv nu se trimit probe pentru testare de la animalele sacrificate. În aceste condiții este esențial ca oamenii să fie informați cu privire la măsurile pe care le pot lua în gospodării, astfel încât să poată preveni apariția bolii”, menţionează DSP Bihor.

Consumul de carne sau produse din carne crudă sau insuficient preparată termic,  infestată cu larve, produce infecții la om. Prelucrarea termică la peste 77 grade Celsius distruge larvele, în schimb procedeele de fumigare, uscare și sărare a cărnii nu distrug larvele.

 

Prevenirea

Prevenirea infecției se bazează pe procesarea corectă și prepararea termică a cărnii, verificarea trichineloscopică a cărnii și păstrarea la temperaturi adecvate înainte de consum, precum și pe verificarea animalelor sacrificate, conform normelor obligatorii. Afumarea sau sărarea cărnii nu ucide chisturile. Congelarea cărnii se face 20 de zile la -15 grade Celsius, 10 zile la -23 grade Celsius sau 6 zile la -30 grade Celsius. Temperatura minimă care ucide larvele este de 71,1 grade Celsius. Se recomandă curățarea mașinilor de tocat carne și a celorlalte unelte după fiecare utilizare, educarea consumatorilor cu privire la riscurile consumului de carne crudă sau insuficient gătită, promovarea practicilor sigure de gătit. De asemenea, se recomandă spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun înainte de pregătirea alimentelor și după manipularea cărnii crude. Reglementările moderne privind creșterea porcilor comerciali și liniile directoare privind gătirea cărnii de porc au contribuit la reducerea riscului de trichineloză.

România a înregistrat în anul 2024 un număr de 57 cazuri de boală, de aproximativ două ori mai mare decât cazurile înregistrate în 2023 și de aproximativ 4 ori mai mare decât în 2022, conform Anuarului de Statistică Sanitară 2024, INSP. În județul Bihor au fost diagnosticate, în anul 2024, 11 cazuri de trichineloză, față de 8 cazuri în 2023 și 1 caz în 2022.

 

Măsuri utile

DSP Bihor recomandă: achiziționarea animalelor din unități avizate sanitar veterinar;

aprovizionarea cu carne și preparate din carne din unități comerciale specializate care pun în vânzare doar produse avizate sanitar-veterinar; trimiterea de probe de carne din porcul sacrificat în gospodărie în centre autorizate ale autorităților sanitar-veterinare, pentru a se efectua examen microscopic (trichineloscopic) și consumul cărnii doar după rezultatul negativ al examenului trichineloscopic; trimiterea de probe din carnea de vânat în centre autorizate ale autorităților sanitar-veterinare, pentru a se efectua examen microscopic (trichineloscopic) și consumul cărnii doar după rezultatul negativ al examenului trichineloscopic; consumul cărnii doar când este complet gătită; procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spp; gătirea cărnii, cărnii tocate și a vânatului sălbatic la temperatura de peste 71 grade Celsius în toată masa de carne (până carnea își schimbă culoarea din roz în gri); curățarea ustensilelor care ating carnea; curățarea mașinilor de tocat carne înainte și după folosirea acestora la tocarea cărnii de porc/vânat și curățarea tuturor suprafețelor și a instrumentelor folosite în această activitate; spălarea mâinilor după manipularea cărnii crude; evitarea hrănirii animalelor cu resturi crude /măruntaie/sânge, provenite de la vânat/porc.

„Preveniți apariția rozătoarelor în gospodăria în care se cresc porci. Atenție! Oamenii se îmbolnăvesc de trichineloză numai prin consumul de carne crudă insuficient gătită, provenită de obicei de la porcul din gospodărie sau comercializată inadecvat, neautorizată sanitar-veterinar. Recomandarea fermă este de testare a cărnii de porc sau de mistreț. O persoană bolnavă nu transmite boala altei persoane. Prezentați-vă la medic la primele semne de boală!”, mai transmite DSP Bihor.