Numărul cazurilor noi de Covid-19 în Bihor a fost azi, 2 decembrie, de 44 (din doar 641 de teste efectuate). Numărul cazurilor active în județ este de 1.183. La Terapie Intensivă sunt 62 de persoane.

Incidența în Oradea este de 2,48 cazuri (în scădere) la 1.000 de locuitori, iar la nivelul județului de 2,44 (în scădere). O singură localitate din Bihor este în scenariul roșu, cu o incidență mai mare de 7 cazuri la 1.000 de locuitori. Cea mai ridicată rată de infectare este în Cărpinet - 7,93, urmată de Câmpani - 5,28 și orașul Valea lui Mihai - 4,8.

La nivel național, azi, 2 decembrie, au fost înregistrate 1.149 de cazuri noi (din 20.138 de teste) și 66 decese: unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, unul la 40-49 ani, 5 la 50-59 ani, 19 la 60-69 ani, 17 la 70-79 ani și 23 la peste 80 ani. Din totalul de 66 de pacienți decedați, 56 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 60-69 ani și peste 80 de ani. 9 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități. 6.934 persoane sunt internate în spitale cu Covid-19 din care 1.076 la Terapie Intensivă. Miercuri, 1 decembrie, s-au vaccinat 24.837 persoane. Numărul total al persoanelor vaccinate cu două doze este de 7.444.912, iar al celor vaccinate cu trei doze este de 1.575.109.