Casa de Asigurări de Sănătate Bihor anunță că, în perioada următoare, 2.227 de carduri naționale de sănătate duplicat vor fi distribuite prin Poșta Română.

Convinși că deținerea cardurilor național și european de sănătate reprezintă o garanție a accesării facile a serviciilor medicale puse la dispoziția cetățenilor români, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor s-a preocupat în permanență de acoperirea cererii referitoare la aceste documente, fie în cazul celor care solicitau asta pentru prima oară sau în urma expirării cardurilor, fie pentru eliberarea de duplicate, în cazul pierderii lor.

În acest sens, miercuri, 28 mai, CAS Bihor a publicat un comunicat prin care îi anunța pe bihoreni că „în perioada următoare Poșta Română va livra la adresele de domiciliu ale asiguraților 2.227 de carduri duplicat de sănătate pentru cei care și-au depus cererile de eliberare Card duplicat de sănătate până în data de 12 martie 2025 pe motiv de pierdere, furt, deteriorare, modificare date personale”.

Mai mult, jr. Dorel Dulău, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, a subliniat importanța deținerii acestor documente de către asigurații bihoreni:

„În virtutea informării constante a asiguraților bihoreni, pentru validarea serviciilor medicale prestate de către furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu CAS Bihor, este importantă informația referitoare la distribuirea la domiciliu a cardurilor duplicat, distribuire realizată prin intermediul Poștei Române. Considerăm important ca asigurații să acorde o atenție sporită intrării în posesia cardurilor direct de la poștaș, pentru a evita deplasarea ulterioară la oficiul poștal sau la CAS Bihor. Reiterăm totodată că deținerea cardului de sănătate de către fiecare asigurat bihorean reprezintă o oportunitate în direcția accesării serviciilor medicale asigurate de CAS Bihor, în conformitate cu cadrul legal”.