Adolescentă cu o boală extrem de rară - Operată cu succes la Oradea
O adolescentă în vârstă de 17 ani, diagnosticată cu o boală extrem de rară a fost tratată cu cea mai avansată tehnică chirurgicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Fetița suferea de aproximativ 6 ani de o serie de simptome precum greață, vărsături, balonare, durere abdominală și scădere ponderală. Aceasta avea un istoric de internări repetate la spitalul Orășenesc Ștei, iar apoi la Spitalul Municipal Episcop N. Popovici Beiuș, iar conform biletelor medicale, exista o suspiciune de gastrită. Pe 19 septembrie pacienta a fost transferată de la spitalul din Beiuș la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Simptomele de care aceasta suferea s-au agravat în timp, iar pacienta a fost internată cu o greutate de 40 de kilograme raportată la o înălțime de 1,68 m, indicele de masă corporală de 14, încadrând-o mult sub limita de subponderală. De asemenea, adolescenta era deshidratată și suferea de dureri abdominale.
Aceste simptome indicau prezența unei obstrucții proximale, așadar inițial, pacientei i s-a efectuat o radiografie abdominală. S-a constatat faptul că stomacul pacientei era destins până la micul bazin, în mod normal acesta fiind situat până deasupra ombilicului. De asemenea, evacuarea era încetinită. Așadar, pacientei i s-a făcut tomografie computerizată a abdomenului cu substanță de contrast intravenoasă și a fost măsurat unghiul aorto-mezenteric, adică unghiul dintre aorta abdominală și artera mezenterică superioară. Acest unghi trebuie să fie de peste 25 de grade, pentru a permite trecerea duodenului (prima parte a intestinului subțire). În cazul pacientei, unghiul era de doar 10 grade, ceea ce a dus la comprimarea duodenului și astfel, la apariția simptomelor pacientei.
Al doilea caz publicat din țară
În urma acestor investigații, s-a pus diagnosticul de sindrom de pensă aorto-mezenterică. Această afecțiune este o cauză extrem de rară de obstrucție intestinală. Punerea diagnosticului a presupus o abordare multidisciplinară a cazului, necesitând analize de laborator, împreună cu investigații de imagistică medicală și gastroenterologie. Sindromul de pensă aorto-mezenterică are o incidență de 1 la 1 milion în rândul copiilor (0-18 ani), iar acesta este primul caz înregistrat în județul Bihor și al doilea caz publicat din țară. Atât diagnosticarea acestui caz, cât și abordarea chirurgicală reprezintă premiere medicale la nivelul județului Bihor.
Simptomatologia cronică, riscul de denutriție avansată și tulburările hidroelectrolitice ar fi dus în timp la decesul pacientei. După confirmarea diagnosticului, echipa medicală a decis tratamentul chirurgical prin cea mai avansată tehnică, care presupune efectuarea unui bypass. Această tehnică presupune izolarea porțiunii obstrucționate a duodenului și scurtcircuitarea traseului intestinului pentru a evita obstacolul, printr-o anastomoză duodeno-jujenală latero-laterală. În acest fel, sunt unite prima porțiune a intestinului subțire imediat după stomac cu porțiunea de mai jos, iar conținutul stomacului parcurge noul traseu intestinal, fără a trece prin porțiunea comprimată.
Intervenția, care a fost una cu un grad de complexitate ridicat, a fost realizată prin tehnică laparoscopică, aceasta fiind una dintre cele mai moderne tehnici chirurgicale, care presupune utilizarea unor instrumente endoscopice (trocare), care se introduc în abdomen prin niște incizii foarte fine. Abordul laparoscopic este minim invaziv, iar datorită faptului că nu necesită incizii mari, prezintă numeroase avantaje pentru pacient, precum reducerea duratei intervenției, minimizarea riscurilor și scurtarea timpului de recuperare post-operatorie. Un alt element de noutate a fost tehnica de sutură a intestinelor. Tehnica clasică presupune suturarea manuală cu acul, însă aici, s-a efectuat suturarea mecanică, cu ajutorul stapler-ului liniar. Acest aparat aplică capse la distanțe egale pe porțiunile intestinului care trebuie sudate, reducând semnificativ timpul necesar pentru intervenție.
Operația a avut loc pe 26 septembrie și a durat o oră și jumătate. Evoluția post-operatorie a pacientei a fost rapid favorabilă, cu reluarea alimentației orale (pe gură) și toleranță digestivă bună.
Atât stabilirea acestui diagnostic extrem de rar, cât și efectuarea acestei intervenții complexe au fost posibile datorită strânsei colaborări dintre Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Secția Clinică Chirurgie Generală și Oncologică, Secția Clinică ATI II și Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală. Echipa medicală care a abordat acest caz deosebit de rar a fost compusă din dr. Paul Tchouala - medic specialist chirurgie pediatrică, dr. Dănuț Dejeu - medic primar chirurgie generală, dr. Dan Ținca - medic specialist chirurgie pediatrică, dr. Daniel Băloiu - medic primar chirurgie pediatrică, dr. Adriana Dobrescu - medic primar ATI și dr. Virginia Băican - medic primar radiologie și imagistică medicală.
Lisa CRĂIUŢ
Comentarii
Nu există nici un comentariu.