Biruința unei iubiri este o dovadă a trecerii binecuvântate a femeii prin destinul unui scriitor, așa cum a fost și căsătoria dintre romancierul Dinu Pillat, fiul poetului interbelic Ion Pillat, și soția sa, Cornelia Filipescu, pe care o cunoaștem din corespondența celor doi, drept Nelli Pillat.                                                                                                          

Volumul „Biruința unei iubiri" conține dialogul epistolar dintre cei doi, publicat de către fiica lor, Monica Pillat, căsătorită Săulescu. Monica Pillat dă glas dorinței exprimate de mama ei, care supraviețuise morții soțului său încă 30 de ani.  Profunzimea sentimentelor dintre cei doi s-a dovedit printr-un proces de decantare al cărui martor a fost istoria și ne servește nouă astăzi ca model al iubirii unice, autentice, care face trimitere la androgini. Cei doi s-au cunoscut urmând cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București. Ulterior Dinu este asistentul universitar al lui George Călinescu, alături de alte nume importante din critica noastră literară și anume Adrian Marino, Ovidiu Papadima, Alexandru Piru. În ciuda faptului că-și susține în 1947 doctoratul, este înlăturat de la catedră, iar în 1959 este arestat în celebrul lot Noica-Pillat, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică, fiind eliberat abia în 1964 prin decretul de grațiere al tuturor deținuților politici. Această perioadă, dar și perioada următoare a fost marcată pentru romancier de stigmatul vinovatului de uneltire contra ordinii sociale, fiind considerat bandit și dușman al poporului, iar femeia iubită i-a urmat destinul, însoțindu-l în acest flagel și trebuind să divorțeze, pentru a nu-i mai purta numele și să trăiască în condiții vitrege. Se reține un moment impresionant când, după condamnarea soțului ei, Nelli este întrebată de gardianul de la poarta închisorii referitor la ce va face de acum înainte. Răspunsul ei este natural și ne atinge și pe noi, din negura anilor: „Ce am făcut și până acum".

Roman confiscat de Securitate, publicat după 62 de ani

Mai trebuie remarcat, încă o dată, faptul că detenția politică a amputat voci importante ale culturii noastre. Spre exemplu, romanul lui Dinu Pillat „Așteptând ceasul de apoi", scris în 1948 a fost confiscat de către Securitate și catalogat de anchetatori drept mistico-legionar, și recuperat după 1989 din arhivele CNSAS, fiind publicat abia în 2010 de editura Humanitas. Acesta a fost principalul cap de acuzare în proces și a constituit corp delict la judecată. Conținutul romanului dezvăluie destoinicia scriitoricească, ereditară probabil, a autorului, iar mentorii săi au fost cu certitudine, așa cum reiese din corespondența sa, profesorul George Călinescu și, desigur, soția sa, Nelli. Gabriel Liiceanu, autorul prefeței la ediția din 2010 apreciază că acest roman este o răfuială a autorului cu soluția pe care o găsise parte din generația sa pentru ieșirea din Marele Plictis, iar critica noastră literară, în timp, va discerne rolul pe care acest roman tulburător, de sertar  timp de 50 de ani, îl ocupă în literatura autohtonă.

Rolul Corneliei a fost însă remarcabil în toată această perioadă, deoarece, așa cum reiese din corespondența lor, această afecțiune a fost puternică mai cu seamă datorită vicisitudinilor prin care a trecut. Puterea unei astfel de iubiri se reflectă din versurile lui Ezra Pound, traduse de Monica Pillat: „Tot ce iubești adânc e moștenirea ta adevărată/ Tot ce iubești adânc nu-ți va fi smuls (Cânturile de la Pisa)". Deși rămâne în libertate, Nelli Pillat trece prin șicane securiste și prin dificultăți deosebite în marea închisoare de afară, întrucât mai mulți membri ai familiei fuseseră întemnițați, de exemplu tatăl său moare în arest, iar scrisorile din volumul publicat de fiica sa sunt un document autentic al trăirilor și al realităților din acea perioadă.

Iubirea care transcede lumile

Corespondența din volum îi include, de altfel, pe cei doi soți, fiica lor, sora lui Dinu, respectiv Pia Pillat Edwards, iar ultima scrisoare, ce închide corespondența, este datată în 7 februarie 2001, adresată de Nelli unei prietene și colege, Letiția Gâță, de la Institutul de Istoria Artei. Volumul acesta validează imboldul pe care-l dă iubirea tinerilor pentru că prima parte a corespondenței exprimă năzuințele de care sunt motivați cei doi artiști îndrăgostiți. Convorbirile din această perioadă relevă candoarea și naivitatea vârstei care este suprimată de obstacolul comunist, care le taie aripile și-i supune la grele încercări. A doua parte a corespondenței arată  degradarea socială la care este supusă familia, dar și perseverența de care dă dovadă. La un moment dat, Nelli prevede potopenia viitoare și-i mărturisește soțului că dacă nu se vor mai vedea o lungă perioadă de timp, ea va rămâne aceeași. A treia parte a corespondenței aparține perioadei când romancierul este eliberat, speră să i se publice romanul, revine în mediul universitar alături de Călinescu, însă moare timpuriu, la 54 de ani, asemenea tatălui său. Iubirea de apoi constituie a patra parte a volumului și conține epistole adresate de Nelli fiicei și cumnatei sale, din care putem cunoaște structura sufletească de excepție a femeii, care trăiește intens sentimente de iubire și devotament total față de soțul trecut în neființă. După moartea soțului, Nelli a mai trăit încă 30 de ani, iar publicarea corespondenței reprezintă dorința acesteia să dezvăluie rolul iubirii în destinul a doi oameni de cultură ai societății românești. Valoarea acestui volum este una literară, deoarece este o corespondență inedită, apoi este una de document socio-istoric, acoperind mai bine de jumătate de secol, este spirituală fiind o reflectare a spiritului românesc, un izvor de energie și frumusețe, născută din destine unice, o istorie sentimentală a doi oameni încercați de vremuri și o iluminare spirituală. Pentru fiecare dintre noi, lectura acestei corespondențe reprezintă un moment de reflectare asupra adevăratelor valori ale vieții.

Codruța TULVAN